Maria Dragomiroiu a dezvăluit care sunt temerile pe care le are atunci când trebuie să evolueze în scenă. Artista spune că încă are emoții atunci când cântă în fața publicului, chiar dacă deține o experiență vastă în lumea muzicii.
Artista Maria Dragomiroiu, care are la activ o carieră muzicală de peste 45 de ani, a declarat că încă are emoții atunci când cântă în fața publicului. Interpreta de muzică populară a spus, în direct la Antena Stars, care este cea mai mare frică pe care o are atunci când trebuie să coboare de pe scenă.
Maria Dragomiroiu este o interpretă de muzică populară îndrăgită din România. Însă, uneori, chiar și artiștii cu multă experiență în bagajul lor se confruntă cu mici temeri.
Care este frica artistei
Maria Dragomiroiu a povestit, recent, la Antena Stars, despre fricile pe care le are atunci când coboară de pe scenă. Astfel, artista a precizat că nu acceptă ajutorul celorlalți la finalul concertului să coboare de pe scenă, pentru că îi este frică să nu calce cu tocurile pe fustă.
„Toată lumea știe că atunci când cobor de la orice spectacol, scena fiind mai mare, toată lumea îmi întinde mâna să mă sprijin. Eu nu pot să dau mâna fiindcă mă țin de poale ca să nu îmi intre tocurile prin fusta de la costum.”, a dezvăluit artista pentru sursa citată.
Artista încă mai are emoții de fiecare dată când urcă pe scenă
Mai mult decât atât, interpreta de muzică populară a spus că încă are emoții de fiecare dată când urcă pe scenă, chiar dacă are o experiență vastă în domeniul său de activitate.
„De când mă știu, emoțiile nu m-au părăsit, chiar dacă spune cineva, nu are legătură cu experiența. Emoțiile sunt aceleași. Asta fiindcă eu pun prea mult suflet și vreau să iasă bine.”, a mai adăugat Maria Dragomiroiu.
Maria Dragomiroiu a dezvăluit, de asemenea, că și ea a avut un moment în cariera sa, când a uitat textul pe care trebuia să îl cânte în fața publicului, însă a improvizat altul pe moment.
„Cred că fiecărui artist i se întâmplă asta, atunci când este emoționat. Mie mi s-a întâmplat, de curând, și doar m-am gândit în timp ce cântam ‘Daca uit’ și în următoarea secundă am uitat textul și a trebuit să inventez. Lumea nu știe asta, dar înăuntrul fiecărui artist sunt niște trăiri extraordinare.”, a mai spus interpreta.