Așadar, SUA au denunţat joi, 27 iunie, deschiderea unor anchete în Ungaria de către o autoritate de supraveghere care vizează organizaţii independente. Autoritățile din Statele Unite au denunțat așa-zise tentative de „hărţuire”.
Premierul din Ungaria vrea să prevină ingerinţele străine
ONG-ul anticorupţie „Transparency International” şi site-ul de investigaţii „Atlatszo” au anunţat marţi că fac obiectul unei anchete a acestei autorităţi de supraveghere, conform AFP.
Autoritatea respectivă a fost înființată recent de premierul Viktor Orban pentru a preveni ingerinţele străine.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a lansat mai multe acuzații.
El susține că guvernul maghiar ar hărțui, intimida şi pedepsi organizaţiile independente.
„Încercarea guvernului ungar de a hărţui, intimida şi pedepsi organizaţiile independente contravine principiilor guvernării democratice înrădăcinate în statul de drept”, a afirmat Matthew Miller într-un comunicat.
Antony Blinken a vizitat deja Budapesta
Amintim că secretarul de stat american, Antony Blinken, a vizat deja Budapesta. În cursul săptămânii, acesta a purtat mai multe conversații cu autoritățile maghiare.
Ungaria va prelua preşedinţia Consiliului European la 1 iulie, prezentând un raport privind libertatea religioasă în lume.
Autoritățile maghiare mai sunt acuzate că ar folosi „teme antisemite” și „retorică anti-musulmană”.
Potrivit sursei menționate, biroul de protecţie a suveranităţii, funcţional din februarie, stârneşte îngrijorările Washingtonului şi UE.
Investigaţiile autorităţilor ar putea duce la deschiderea unor anchete judiciare, cu posibile pedepse cu închisoarea.
Ambasadorul SUA la Budapesta a stârnit o reacție controversată
Amintim că ambasadorul SUA la Budapesta a stârnit o reacție controversată după ce a participat la o paradă „pride”. Momentul a stârnit mai multe reacții, în contextul în care premierul Viktor Orban promovează o agendă creştin-conservatoare, pentru protejarea familiilor.
În 2021, premierul maghiar a interzis „promovarea homosexualităţii” în rândul minorilor sub 18 ani. Totodată, Guvernul lui Orban a redefinit în Constituţie căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
Căsătoria între cuplurile homosexuale nu este recunoscută în Ungaria. Doar cuplurile heterosexuale pot adopta copii în mod legal. În mai multe explicații, Guvernul a subliniat faptul că legea din 2021 este menită să protejeze copiii.
Anul trecut, unii librari au fost amendaţi pentru că au vândut cărţi care înfăţişau homosexualitatea şi care nu erau învelite în plastic, aşa cum prevede legislaţia.