Autoritatea din zonă instalată de Rusia a acuzat forţele ucrainene că ele ar fi lovit centrala cu un lansator de rachete multiple. Apariția unor noi imagini, care demonstrează că Rusia a fost cea care a atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa, amenință continentul cu un dezastru „similar celui de la Fukushima”, susțin autoritățile de la Kiev.

Kievul spune că are dovezi că e mâna rușilor

Videoclipul, care oferă pentru prima dată imagini din interiorul centralei Zoporojie, a fost filmat de muncitorii ucraineni în timpul atacului și surprinde zgomotul a ceea ce par a fi obuze de mortier.

O singură secundă trece între zgomotul obuzelor de mortier și explozia ulterioară, despre care șeful organismului nuclear al Ucrainei, Petro Kotin, spune că demonstrează că focul a provenit de la forțele ruse. Potrivit oficialului ucrainean, trupele rusești care au ocupat centrala din luna martie s-au ascuns în buncăre cu puțin timp înainte de atac, lăsându-i afară pe muncitorii ucraineni pe care i-au luaseră ostatici. O dovadă suplimentară că a fost mâna Rusiei, susține Kievul , potrivit Daily Mail.

Ce intenționează, de fapt, Moscova

Kotin a afirmat că rușii vor să canalizeze energia generată de centrala Zaporojie către Crimeea, care a fost deconectată de la rețeaua electrică a țării în 2015, după ce a fost anexată de Rusia.

În prezent, doar una dintre cele trei linii electrice care leagă centrala de rețeaua ucraineană funcționează. Kotin crede că situația este foarte gravă, deoarece întreruperea ultimei linii ar cauza o întrerupere a curentului la reactoarele centralei. Iar consecințele pot duce cu gândul la un dezastru nuclear.

Centrala, transformată în bază militară. Poate deveni o nouă Fukushima!

Situația se complică și mai mult pentru că Rusia a transformat centrala într-o bază militară, staționând aici vehicule blindate și muniție explozivă în jurul reactoarelor. „Aproximativ 50 de vehicule grele cu materiale explozive se află pe teritoriul centralei”, a spus Kotin. „Este o situație periculoasă!”, a avertizat el.

Dacă oricare dintre materialele explozive ar fi detonate, ar provoca un incendiu în unul din cele șase reactoare, iar asta ar duce la un dezastru nuclear precum cel de la Fukushima, din 2011.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa

Zaporojie are șase reactoare, ceea ce o face cea mai mare centrală nucleară din Europa. Centrala se află sub controlul forțelor ruse de la începutul lunii martie, deși continuă să fie operată de personalul ucrainean și continuă să furnizeze energie electrică Ucrainei. Cel mai recent, a avut trei unități în funcțiune.

Rusia monitorizează situația din Zaporojie

Centrala nucleară din Zaporojie reprezintă o sursă gravă de tensiuni, după ce a fost vizată de mai multe bombardamente, pentru care Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc.

„Evidenţa nu poate fi ignorată, situaţia devine din ce în ce mai periculoasă pe zi ce trece”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Zaharova susţine că partea rusă trimite zilnic date actualizate Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) despre situaţia de la centrală, aflată sub controlul trupelor ruse practic de la începutul invaziei militare.