Undă de șoc de la Moscova: Livrările de gaze prin Nord Stream 1 NU vor fi reluate în totalitate până la ridicarea sancțiunilor de către Occident

Kremlinul a declarat luni că sancțiunile occidentale sunt de vină pentru oprirea completă a gazoductului Nord Stream 1 dintre Rusia și Germania.

Anunțul vine după ce sâmbătă, Rusia ar fi trebui să reia fluxurile prin gazoductul Nord Stream dar nu a respectat termenul limită, din cauza unor scurgeri de ulei detectate în timpul lucrărilor de mentenanţă la unica staţie de comprimare aflată încă în funcţiune.

Decizia a coincis însă cu anunţul G7 (principalele ţări industrializate din lume) privind un plan care vizează implementarea unui plafon global de preţ pentru produsele petroliere şi ţiţeiul provenit din Rusia, plafon care ar urma să intre în vigoare din luna decembrie. Separat, Uniunea Europeană analizează mai mult opţiuni pentru impunerea unei limite de preţ la energie.

Rusia: Sancțiunile produc probleme în aprovizionarea cu gaze

Într-o teleconferință cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că sancțiunile „provoacă haos” în ceea ce privește lucrările de întreținere a gazoductului și a respins afirmațiile potrivit cărora Rusia a oprit livrările către Europa ca o mișcare politică.

Kremlinul spune că sancțiunile perturbă capacitatea Siemens Energy, care furnizează și asigură service-ul echipamentelor pentru gazoduct, de a ajuta la repararea unei scurgeri de ulei de motor la stația de comprimare Portovaya a gazoductului.

„Problemele cu aprovizionarea cu gaz au apărut din cauza sancțiunilor impuse țării noastre de către statele occidentale, inclusiv Germania și Marea Britanie”, a declarat luni Peskov, potrivit Reuters.

„Nu există alte motive care să ducă la probleme cu aprovizionarea”, a adăugat el.

Peskov a precizat că, dacă sancțiunile vor fi ridicate, lucrările de reparații ar putea fi finalizate cu ușurință și fluxurile de gaze ar putea fi reluate.

Prețul gazelor a crescut cu 30% în Europa

Preţul gazelor naturale în Europa a urcat luni cu 30%, după ce Rusia a anunţat că livrările prin gazoductul Nord Stream rămân oprite pe termen nelimitat, sporind temerile privind perturbările şi raţionalizarea gazelor iarna aceasta în UE, transmite Reuters.

Luni dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au urcat la 272 euro pentru un Megawatt oră (MWh). Cotaţiile pentru luna viitoare au urcat cu 23%, ajungând la 256 euro pentru un Megawatt oră.

Unii analişti se aşteaptă la menţinerea preţurilor ridicate la gaze în septembrie, după începerea lucrărilor de mentenanţă la unitatea de procesare a gazelor Klrstr din Norvegia. În primăvară, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.

În 9 septembrie este programată reuniunea miniştrilor Energiei din UE pentru a discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze.