Ludovic Orban a fost sâmbătă, la Vatra Dornei, unde a vizitat Centrala termică a oraşului. După finalizarea de către Transzgaz a magistralei de transport, aceasta urmează să funcţioneze pe gaz.
Soluția transmisă de Ilie Boncheş
„Nu-mi vine a crede că este o realitate și nu e un vis. Chiar sunt emoţionat la maxim pentru aşa vizită pe care o avem azi la Vatra Dornei. Îi rog pe dorneni să ne unim cu toţii şi să reuşim să trecem perioada aceasta grea, iar toţi viruşii vom reuşi să îi băgăm în conducte şi să îi gazăm, să încheiem pentru Dorna şi pentru România cu pandemia”, a declarat Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei.
Finanțarea lucrării
„Vreau să mulţumesc premierului României, Ludovic Orban, pentru finanţarea acestor două cazane de la Vatra Dornei. Dorna e ţara laptelor, a fructelor de pădure, ţara abatoarelor. Aici gravitează în jur de 50.000 de locuitori. Mulţumesc lui Dumnezeu că am prins acest moment legat de gazul metan de la Dorna”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedinte al Consiliului Județean Suceava.
Doar 35% din populaţia României este conectată la reţelele de gaz natural
Ludovic Orban a atras atenția asupra faptului că în prezent doar 35% din populaţia României este conectată la reţelele de gaz natural. Anunțul a venit după ce a fost prezent sâmbătă la punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale în comuna Moara din judeţul Suceava. Multi români vor putea scăpa de soba pe lemne și se vor putea racorda la rețeaua de gaze naturale, având astfel posibilitatea de a-și instala centrale termice pe gaz.
„La ora actuală, deşi România deţine rezerve de gaz extrem de importante, doar 35% din populaţia României este conectată la reţelele de gaz natural. Pentru comparaţie, Ungaria – care nu se compară cu România în materie de rezerve de gaz – are racordată la reţeaua de gaz peste 90% din populaţie.
Din cauza faptului că multe gospodării ale populaţiei nu sunt racordate la reţeaua de gaz, apelează la sisteme de încălzire cu lemn sau alte sisteme care nu sunt eficiente, au costuri mari, poluează şi creează foarte multe probleme cetăţenilor, în exploatare. Obiectivul nostru este de a extinde reţeaua de gaz, de a susţine autorităţile locale să înfiinţeze distribuţii de gaz pe raza localităţilor”, a spus premierul.