Este doliu în România după ce românul care de peste un deceniu a purtat numai haine tradiționale românești a murit. Acesta era nelipsit de la evenimentele publice din Hunedoara.
Mai precis, este vorba despre Ioan Bășcuți, românul care a hotărât să poarte numai straie tradiționale românești: opinici, iţari de lână, cămăşi şi cojoace croite la războaiele de ţesut ale bunicilor, căciuli de oaie, traiste, laibăre şi o mulţime de alte accesorii realizate manual în satele Hunedoarei. Anunțul decesului său a fost făcut chiar de către apropiații săi.
Povestea lui Ioan Bășcuți
Acesta s-a născut în 1938 în Castelul Corvinilor și a fost electrician și muncitor în combinatul siderurgic. Hunedoreanul era nelipsit de la evenimentele publice din oraș și de fiecare dată atrăgea o mulțime de priviri.
De cele mai multe ori, acesta putea fi văzut la Castelul Corvinilor, locul naşterii sale, iar turiştii îi cereau adesea să se fotografieze împreună cu el. Acesta a povestit, pentru zhd.ro, că decizia de a purta numai straie tradiționale românești a fost luată în urma unor vizite la mănăstiri.
„De 12 ani pe la toate mănăstirile din ţară am fost! Sunt operat la inimă: tăiat în două pe cord deschis, iar a doua oară mi-au pus simulator. Nu am cuvinte să-i mulţumesc lui Dumnezău. De atunci am luat calea Domnului. Şi când am mers eu la mănăstiri şi-am văzut oameni care-şi poară portul, am luat decizia să fac şi eu la fel.
Uite, căciula asta e de la românii din Grecia, iar cămaşa e de 150 de ani. Iţarii din lână groasă i-am făcut acum doi ani, la doamnele croitorese de la Cooperativa «Drum Nou», cu lână cumpărată. Laibăru’ l-am luat de la Săpânţa. Am şi traistă şi costume originale de oşeni, de pădureni…”, spunea hunedoreanul.