Plan șoc al celor de la PNL. Guvernul Ludovic orban vrea să bifeze o premieră pentru România ultimilor 30 de ani. Totul se întâmplă pentru că liberalii sunt la timona unui Executiv minoritar, dar și pentru că sunt în mare întârziere.
Bugetul pe 2020, adoptat prin răspundere
Liberalii vor ca bugetul pe 2020 să-l adopte prin asumarea răspunderii Guvernului. Practic, totul se va întâmpla în trei zile. Aceștia riscă mult. Ar putea să se trezească cu o moțiune de cenzură care să dărâme Guvernul, iar primul pas spre anticipate ar fi făcut.
Surse politice citate de către Antena 3 spun că liberalii vor ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament pentru a adopta rapid proiectul. Măsura este necesară deoarece majoritatea care susţine Executivul este prea fragilă, iar Guvernul ar fi riscat ca PSD să îşi treaca in comisii amendamente la buget, mai spun sursele.
Ar fi pentru prima dată când un Guvern îşi va asuma răspunderea pe legea bugetului. Momentul ales va fi imediat dupa ce Klaus Iohannis va depune jurământul în Parlament, adica în saptamana 23 – 27 decembrie. Liberalii nu se tem de demiterea Guvernului. Ar fi un prim pas către alegerile anticipate pe care aceștia au spus, în mai multe rânduri, că și le doresc.