Mai exact, conform unor surse citate și de Antena 3, Liviu Dragnea ar fi hotărât să-l lase pe Klaus Iohannis fără bani. Se pare că Guvernul are de gând să-i dea președintelui doar o treime din suma solicitată la rectificarea bugetară și asta în ciuda insistențelor Administrației Prezidențiale care s-a plâns că are nevoie de resurse pentru proiectele pe care le au în plan.
Mai mult decât atât, urmează an electoral, așadar șeful statului ar avea nevoie de un buget generos, mai mult ca niciodată. Administrația Prezidențială a cerut peste 10 milioane de lei, însă Executivul ar urma să aprobe doar 2,6 milioane de lei, conform unor surse politice.
Decizia aceasta fără precedent ar fi fost luată după ce Iohannis a avut multe poziții dure față de Guvern. Picătura care ar fi umplul paharul ar fi chiar declarațiile uluitoare, care au ajuns în toate statele UE, cum că România nu este pregătită să preia președinția UE. În acest contex, rămas fără banii necesari pentru proiectele sale, Klaus Iohannis va avea mari probleme în anul care urmează.