Este finalul războiului? Se întâmplă chiar acum în Belarus. Anunțul momentului pentru Ucraina

Rusia vs Ucraina

Sursă: Dreamstime

Rusia și Ucraina continuă să negocieze pentru a opri războiul, însă șansele sunt destul de mici. Anunțul a venit chiar acum, din Ucraina. Ce s-a întâmplat ieri în timpul negocierilor și ce decizie ar putea fi luată?

Războiul din Ucraina a început joia trecută, iar focurile continuă și la momentul de față. Deși Rusia și Ucraina au decis să negocieze termenii astfel încât dezastrul să înceteze, se pare că nu prea sunt șanse de reușită.

Potrivit ultimelor informații, discuțiile dintre oficialii ruși și cei ucraineni, desfășurate la granița cu Belarus, nu au duc la niciun rezultat concret, motiv pentru care, o nouă rundă de negocieri va avea loc.

În tot acest timp, Rusia nu este dispusă să facă niciun pas spre pace, drept urmare, tiruri de rachete au fost lansate din Belarus către capitala ucraineană. Atacul vine din aceeași zonă în care au avut loc primele discuții între părțile beligerante.

Într-un interviu acordat la postul de televiziune Current Time, Oleksiy Arestovych, un consilier independent al șefului biroului președintelui ucrainean a vorbit despre ce s-a discutat până acum, dar și despre șansele de oprire ale războiului.

Potrvit acestuia, delegațiile au căzut de acord să se mai întâlnească și au identificat „subiecte prioritare asupra cărora s-au conturat anumite decizii. Astfel, după șase ore de discuții, luni, ambele delegații se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări ulterioare, înainte de a participa la o a doua rundă de negocieri.

Condițiile Ucrainei sunt clare

Oficialul ucrainean a adăugat că condițiile pe care Ucraina le-a pus sunt destul de clare, iar Rusia ar trebui să le înțeleagă. El le-a recomandat trupelor militare să părăsească Ucraina, voluntar.

„Condițiile noastre sunt clare (…) Vorbim despre Donbas și Crimeea. Toate trupele ar trebui să părăsească Ucraina! Oricum îi vom îngropa pe toți, așa că e mai bine să plece voluntar”, a spus el.

Cea de a doua rundă de discuții dintre Ucraina și Rusia ar urma să aibă loc în zilele următoare. Se pare că partea rusă continuă să fie deschisă în acest sens. Delegația rusă a declarat că a „identificat anumite puncte de pornire” pentru viitoarele negocieri.

În timp ce oficialii ambelor părți caută soluții, cea de a șasea zi de război a început cu un nou asalt masiv asupra Kievului. Orașul a fost din nou bombardat noaptea trecută, iar atacurile au fost reluate imediat după încheierea negocierilor dintre Ucraina și Rusia.