Pe urma, dar mai putin indraznet, a incercat sa se ocupe de sistemul de pensii, pe care Germania nu si-l mai poate permite, incurajand fondurile private. De asemenea, a marcat un inceput in sensibila problema a imigratiei in Germania.
Dar, in cursul lui 2001, imaginea lui de „om de actiune” s-a schimbat gradual in cea de „mana sigura”. Alegerea nu a fost in intregime a lui. Dupa un inceput de an stralucit, climatul economic a devenit din ce in ce mai intunecat.
Somajul a inceput sa creasca din nou. Cedand nevoii de „a curta” sindicatele, domnul Schroder a considerat, poate, acest moment nepotrivit pentru a ataca piata inflexibila a fortei de munca din Germania.
Insa Gerhard Schroder este, oricum, gata sa supere sindicatele prin esecul sau in incercarea de a reduce somajul, asa cum a promis. Pana la urmatoarele alegeri, a spus el in mod repetat, acesta va scadea sub 3,5 milioane (de la aproximativ patru milioane cat era cand s-a instalat in functie). Dar, in ciuda unei multitudini de scheme pentru cresterea ocuparii fortei de munca, somajul se situeaza tot la aproximativ 3,9 milioane, sau aproximativ 9% din forta de munca si, recent, a crescut din nou. Sigur, un motiv este ca pietele de munca au ramas ne-reformate, astfel ca patronii sunt prudenti in angajarea de personal, pe care nu vor putea sa il dea afara din nou.
Un alt motiv este ca integrarea landurilor din Germania de Est s-a dovedit mai inceata si mai dificila decat s-a asteptat initial. Dupa mai mult de zece ani de la unificare si in ciuda cheltuirii a sute de miliarde de marci germane, economia din Germania de Est ramane mult in urma. Nivelul somajului este aproximativ dublu fata de cel din Germania de Vest.
Dar necazul cel mai mare este incetinirea economica, care a inceput in primavara lui 2001. In vara, analistii si-au revizuit rapid prognozele pentru cresterea economica din acest an, de la aproape 3% la cifre tot mai mici. La inceputul toamnei, Fondul Monetar International a anuntat o cifra socant de mica, de numai 0,9%. Majoritatea analistilor insista ca anul 2002 va fi mai bun, cu o crestere de 2% sau mai mult. De asemenea, inflatia, care in 2001 a fost alimentata de preturile ridicate ale produselor alimentare si petrolului, va ajunge la niveluri mai normale.
Dar, chiar daca domnul Schroder nu poate sa scoata un iepure „economic” din palaria sa, va putea, totusi, sa castige alegerile.
Intr-un fel sau altul, el este hotarat sa ramana in functie. Poate ca va reusi.
Bun venit celor calificati
Germania nu este o tara de imigratie. Timp de decenii, politicienii nemti au intonat aceasta litanie, in ciuda evidentei contrare. Din 1955, aproximativ 30 de milioane de imigranti au venit in Germania. Multi s-au intors de unde au venit, dar tara adaposteste cel mai mare numar de straini din Europa: un total de peste sapte milioane, mai mult de 9% din totalul populatiei. Acest total include cam doua milioane de cetateni din Uniunea Europeana (care au drept automat de intrare), dar exclude cele trei milioane de imigranti etnici germani din fosta Uniune Sovietica, care au fost primiti cu bratele deschise, desi multi dintre ei nu stiau, cand au venit, sa vorbeasca nemteste.
2002 poate fi anul cand Germania va recunoaste in mod oficial ca a devenit, de fapt, o tara de imigratie – nu pentru ca i s-ar fi facut mila de strainii care vor sa intre, dar pentru ca a realizat ca are nevoie de un numar mare de muncitori pe care piata de forta de munca autohtona nu il poate asigura. In iulie 2001, raportul unei comisii independente a constatat ca tara a avut probleme legate de ocuparea locurilor de munca disponibile si ca se va confrunta, in toate sectoarele, cu lipsa de forta de munca pana in 2010. Mai mult, daca tendinta demografica continua, in 2050 populatia actuala a Germaniei, de 82 de milioane, va scadea sub 60 de milioane. Aproape de jumatate din populatia adulta va fi atunci peste varsta de pensionare, si vor fi mult prea putini angajati care sa plateasca toate acele pensii.
Conform sugestiei comisiei, o solutie ar fi sa se permita intrarea unui mare numar de imigranti, bine calificati, din afara Uniunii Europene. Cancelarul Germaniei, Gerhard Schroder, a facut, in 2000, un prim pas in aceasta directie, atunci cand a lansat o schema „green card” pentru admiterea anuala a 20.000 de specialisti IT din tari ca India. Aceasta schema a intampinat o mare opozitie. Acum, comisia propune un numar mult mai mare – 50.000 pe an pentru inceput – si spune ca multi dintre ei ar trebui sa se poata instala permanent in Germania.
Ministrul de Interne, Otto Schily, incearca acum sa adapteze legislatia in vederea liberalizarii politicii de imigratie de la inceputul anului 2002. Dificultatea va fi obtinerea suportului in cadrul propriului partid. Partenerii de coalitie ai Partidului Social Democrat, Verzii, cred ca propunerile nu merg suficient de departe; opozitia Crestin Democrata (conservatorii) crede ca merg prea departe. Dar, chiar si Crestin Democratii realizeaza ca ceva s-a schimbat. In aceste zile, cand politicienii lor isi intoneaza litania, folosesc o versiune usor diferita: Germania nu este o tara clasica de imigratie.
