Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a transmis un avertisment asupra pericolului reizbucnirii războiului în zona Mării Negre. Liderul PMP a subliniat că evoluțiile de la Marea Neagră, din ultima perioadă, au determinat NATO să decidă o reacție imediată și adecvată, în cazul unei crize militare.
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, atrage atenția asupra pericolului reizbucnirii războiului în zona Mării Negre și a ”iminenței unei escaladări”, ținând cont de evoluțiile geopolitice din ultima perioadă, care au culminat cu criza migranților la granița dintre Polonia și Belarus.
”Este adevărat, suntem într-o situație de insecuritate la frontierele noastre. Dacă putem observa, după încheierea Războiului Rece, cele mai multe crize militare s-au desfășurat în regiunea est-europeană, pe direcția Balcani – Orientul Mijlociu. Acum, cu criza migranților, este o escaladare inutilă, creând o vulnerabilizare a zonei”, a spus Cristian Diaconescu.
Liderul PMP a subliniat că evoluțiile de la Marea Neagră, din ultima perioadă, au determinat NATO să decidă o reacție imediată și adecvată, în cazul unei crize militare.
”Ar fi necesar un semnal puternic transmis și de la București, dar, din păcate, politicienii noștri se ocupă de altceva”, a mai spus Diaconescu.
Aproximativ 4.000 de migranți sunt blocați la frontiera Belarusului cu Polonia, majoritatea din Irak şi Afganistan, în condițiile în care temperaturile continuă să scadă, punându-le viețile în pericol.
Uniunea Europeană acuză autoritățile din Belarus că forţează migranţii să intre pe teritoriul UE, ca reacţie la sancţiunile anterioare impuse după realegerea contestată a lui Aleksandr Lukaşenko, din 2020.
Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au convenit, luni, aplicarea unor noi sancțiuni împotriva Belarusului, în contextul crizei migraţiei de la granițele UE.
Polonia, Lituania și Letonia iau în considerare să solicite NATO o reuniune de urgență pe fondul crizei migranților de la granițele lor cu Belarus, a declarat duminică prim-ministrul polonez
Polonia aruncă cu acuzații grave
Poliția de frontieră poloneză susține că este pericol maxim la graniță. Aceasta a acuzat, duminică, forţele de securitate din Belarus că le-ar da instrucţiuni şi echipamente migranţilor blocaţi în zonă pentru luarea cu asalt a frontierei dintre cele două ţări, relatează luni dpa.
Potrivit ultimelor date, multe corturi au fost demontate din tabăra improvizată pe teritoriul belarus chiar din faţa punctului de trecere a frontierei cu Polonia de la Kuznica.
„Străinii primesc instrucţiuni, echipamente şi gaze lacrimogene din partea responsabililor belaruşi”, a indicat într-un tweet Poliţia de frontieră poloneză.
La rândul său, Ministerul Apărării polonez a arătat că unii migranţi au adunat crengi din pădure. În plus, mulţi reprezentanţi ai presei oficiale din Belarus se află la faţa locului. Poliţia poloneză a folosit portavoci pentru a transmite mesaje în limba engleză prin care a avertizat mulţimea că va recurge la violenţă dacă migranţii nu respectă instrucţiunile.
Aceste informaţii nu au putut fi verificate din surse independente, întrucât presa şi angajaţii umanitari nu au acces în respectiva zonă încă de când Polonia a declarat stare de urgenţă de-a lungul graniţei sale în urmă cu mai multe săptămâni. Restricţii similare sunt în vigoare şi de partea belarusă.