Este în interesul Rusiei să nu se lase târâtă într-o confruntare cu Occidentul
Americanii, de exemplu, după victoria în „Războiul Rece” au tras concluzia referitoare la propria superioritate asupra Rusiei, mereu și pretutindeni. Iar ca să consolideze această concluzie în fapt au parcurs câteva etape de extindere a NATO spre Est. Obiecțiile Moscovei au fost considerate lipsite de importanță. Iar un președinte progresist, democratic, zâmbitor și drăguț în relațiile cu Boris Elțîn, cum a fost Bill Clinton, a pus una dintre cele mai distrugătoare mine la temelia legăturilor ruso-americane pentru următorul sfert de secol, conform celor scrise de ng.ru
Se spune că la Convorbirile de la Geneva cu Vladimir Putin, președintele Joseph Biden a dat dovadă nu numai de reținere, dar și de realism și înțelegere a naturii diferite a statalității Rusiei. Se spune că Biden consideră mai progresiv și mai funcțional modelul națiunii americane ca un cazan de topit în care ajung particularitățile naționale ale migranților din care ies unificați și purificați deținătorii visului american.
Biden a recunoscut particularitatea Rusiei
Cu toate acestea, Biden a recunoscut particularitatea Rusiei, a tradițiilor acesteia, a diversității etnice și confesionale a poporului unit. Și dreptul la propriul model de statalitate. După aceasta a devenit evidentă scăderea în intensitate a retoricii ostile a Washingtonului la adresa Moscovei. Iar recunoașterea conductei „Nord Stream – 2” a întristat mulți aliați ai Statelor Unite din rândul „noilor europeni”, potrivit sursei menționate.
Acest lucru nu înseamnă că progresul în ceea ce privește direcțiile-cheie ale legăturilor bilaterale este iminent. Nu. Acesta și este un progres! Comparativ cu perioada mandatului lui Donald Trump. Pentru a realiza un progres substanțial în legăturile ruso-americane trebuie înțeleși alți câțiva factori care determină natura reacției politico-militare în agendele internaționale ale Kremlinului și Casei Albe.
Washingtonul nu poate să nu reacționeze la politica constant anti-rusească а „noilor europeni” prin consolidarea infrastructurii NATO pe teritoriul acestora. Rusia, la rândul său, reacționează sensibil la încercările Occidentului de expansiune militară în spațiul fostei URSS. Și, în general, la abordarea unilaterală în vederea soluționării multor probleme precum Siria, Libia sau Venezuela. Și acest lucru este tot o realitate.
O altă realitate pentru care Occidentul s-a dovedit că nu este pregătit o reprezintă capacitatea Rusiei de a moderniza și a produce noi tipuri de arme care reprezintă o potențială amenințare de netăgăduit la adresa SUA. La o adică.
Un alt context pentru manifestarea realismului îl constituie evaluarea riscurilor și a pericolelor legate de China. Trump a deteriorat legăturile cu Beijingul. Se pare că odată cu plecarea lui Trump toate revin rapid cum au fost. Cu toate acestea, reiese că Biden are un sprijin bipartit chiar mai mare decât predecesorul său pentru continuarea cursului politic de intimidare a Chinei.
Formal, Europa s-a alăturat activ acestui proces, în căutarea armoniei în legăturile transatlantice, de facto – în elaborarea unei strategii realiste și pragmatice în ceea ce privește „Trinitatea chineză”, prin care se înțelege Beijingul ca partener, concurent și adversar sistemic, în același timp.
După cât se pare, Washingtonul se situează astăzi față de Moscova pe o poziție mai înțeleaptă. Pe de o parte, Rusia este o amenințare mai puțin serioasă decât China. Mai ales în sferele economiei, tehnologiei și influenței pe piețele asiatice. Așa că ierarhia elementară a riscurilor abate de la Rusia atenția prioritară. Pe de altă parte, nu este în interesul Occidentului să împingă Moscova în brațele Beijingului, într-un parteneriat strategic. Alianța armelor noastre și a economiei lor reprezintă pentru Occident o provocare mai rea decât provocările „Războiului Rece”.
Trebuie avut în vedere și faptul că și R.P.Chineză lucrează la stabilirea ierarhiei de priorități în relațiile sale internaționale. Sunt luate în considerare și puncte de vedere conflictuale. Există unii care se pronunță pentru un parteneriat strategic de amploare cu Federația Rusă, inclusiv în domeniul militar. Acestora li se opun cei care consideră că ar fi puțin posibilă situația în care Rusia poate fi utilă într-un mod militar decisiv. Iar asumarea unor obligații de parteneriat strategic față de Federația Rusă, mai ales în epoca sancțiunilor (și a sancțiunilor secundare), se poate dovedi contraproductivă. Fiindcă veni vorba, în Tratatul de prietenie ruso-chinez, care a fost prelungit luna trecută, nu se vorbește de parteneriat strategic. Este adevărat, conducătorii R.P.Chineze și Federației Ruse au remarcat faptul că, „nefiind o alianță politico-militară… relațiile ruso-chineze depășesc o asemenea formă de colaborare interstatală”. O inovație…
Cu alte cuvinte, liderii țărilor noastre nu au început să tachineze cu terminologia belicoasă nici Occidentul, nici alte țări – India, de exemplu. Ei au dat dovadă de o reținere înțeleaptă și de responsabilitate.
De mult mai puțină reținere în declarații au dat dovadă liderii țărilor mici, aflate pe orbita țărilor mari. Un caz recent îl constituie retorica agresivă avută de Aleksandr Lukașenko la întâlnirea cu jurnaliștii. El a promis și să aducă Ucraina în genunchi, și să învingă în războiul nuclear – toate acestea împreună cu Rusia, ceea ce nu corespunde adevăratelor interese ale țării noastre și ale poporului ei.
Pentru Moscova este o problemă să nu permită Rusiei să fie atrasă într-o altă spirală de confruntare cu Occidentul, în acompaniamentul muzicii fraților mai mici. Cu o problemă similară se confruntă și Washingtonul, în lumina lipsei provocatoare de reținere a partenerilor mai tineri din rândul „noilor europeni”.
Sursa foto: Dreamstime
