Agenda premierului arată că Nicolae Ciucă are programate noi consultări cu reprezentanții sindicatelor din Educație, la Palatul Victoria. Acestea vor începe la ora 9:00.
Mai apoi, premierul urmează să participe la o ședință de Guvern, care va începe de la ora 10:00.
Executivul a transmis sâmbătă o nouă ofertă sindicatelor din Educație
Amintim că Executivul a transmis sâmbătă, 10 iunie, o nouă ofertă sindicatelor din Educație, potrivit unui mesaj intern trimis de liderul FSE, Marius Nistor, pe grupurile de profesori.
Totuși, există și o condiție: „A fi mâine (n.red. duminică) la ora 9 la Guvern pentru a anunța încheierea conflictului”, a transmis Marius Nistor.
„Buna seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului ca solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creșterea salarială, 1500 anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar până în 2027, 500 anual pentru personalul nedidactic până în 2027 și 50% prima tranșă din noua grila de la 1 ian 2024”, le-ar fi transmis liderul FSE, Marius Nistor, membrilor de sindicat.
„Rog consultați colegii rapid și ne comunicați în această seară”, a mai spus Marius Nistor.
Anunțul a venit în contextul în care sindicaliștii din Educație sunt în grevă de trei săptămâni.
Guvernul a făcut mai multe oferte
Amintim că Guvernul a făcut mai multe oferte care au fost respinse. De exemplu, autoritățile au propus în cadrul discuţiilor de vineri, o majorare salarială de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare, majorare acordată de anul viitor, dar şi un bonus anual de 1.500 de lei, acordat din fonduri europene până în anul 2027. Sindicatele au precizat atunci că urmează să se consulte cu membrii de sindicat, însă sâmbătă au transmis că nu o acceptă.
„Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creștere. Singurul lucru pe care poate să îl facă este acela de a acorda, în loc de 40% cât au promis inițial, 45% și suplimentar să se acorde până în 2027, în fiecare an, din 5 octombrie, suma de 1.500 lei. Aceasta este oferta Guvernului.
Noi vom consulta oamenii. Da, pentru că, așa cum am spus mereu, oamenii au declanșat greva. Oamenii sunt cei care hotărăsc dacă încetează sau nu”, a spus Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).