Directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP) a făcut un anunț de ultim moment pentru milioane de români. Acesta a subliniat că mai multe informații importante vor fi digitalizate până la finalul anului.
Se schimbă buletinele în România! Anunț de ultim moment pentru milioane de români. Se întâmplă până la finalul anului
Mai precis, directorul DGEP, Cătălin Giulescu, a spus că certificatul de stare civilă și documentele de proprietare vor fi digitalizate până la finalul anului. Amintim că acestea sunt necesare în momentul în care un cetățean vrea să obțină o carte de identitate.
„Trebuie să spun că cetățeanul, în acest moment, pentru a obține o carte de identitate, trebuie să prezinte certificatul de stare civilă și un document de proprietate sau un act de spațiu de unde noi preluăm adresa.
Aceste informații vor fi digitale până la finalul anului, astfel încât certificatul de stare civilă va fi digital. Acesta va fi preluat automat dintr-un sistem informatic pe care anul acesta îl vom pune în funcțiune”, a explicat Cătălin Giulescu la Antena 3.
Milioane de români vor deține semnături electronice
De asemenea, milioane de români vor deține semnături electronice la pachet cu noile buletine electronice, până la finalul anului. Acestea urmează să fie emise de către statul român.
Directorul DGEP a explicat că semnăturile electronice care vor fi emise de MAI pe fiecare nouă carte electronică de identitate vor sprijini cetățenii n autentificarea și semnarea electronică în relația cu autoritățile statului și cu mediul privat.
„Nu ţine de noi acest lucru. Ţine de cel care receptează. Noi vom asigura conformitatea, dar nu putem impune obligații pentru terți. Obligaţia e prevăzută de lege pentru a nu produce distorsionări în ceea ce priveşte piaţa concurenţială!
În opinia mea, proiectul poate produce efecte pentru privaţi dacă acceptă o astfel de soluţie, un astfel de rol. În ceea ce priveşte certificatele digitale pe noi le vom înscrie pe suportul cărţii electronice, funcţia de validare va fi deschisă tuturor, nu doar celor din Administraţia Publică”, a completat Cătălin Giulescu.
Cartea electronică de identitate va conține un certificat digital
Mai apoi, directorul DGEP a subliniat că buletinul electronic va conține un certificat digital care ne va permite să ne autentificăm în interfețele administrației publice.
„Instrumentul va fi cartea electronică de identitate. Cartea electronică de identitate, pe suportul de stocare, va conține un certificat digital care ne va permite să ne autentificăm în interfețele administrației publice. Vă pot confirma faptul că lucrăm în acest moment să expunem, până la finalul acestui an, niște servicii.
Dar aceste servicii, în afară de cele expuse de noi, care țin de Evidența Persoanelor, vor fi expuse de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și putem să ne gândim la cazierul judiciar, putem să ne gândim la anumite servicii expuse de colegii de la Direcția Generală Regim Permise și Înmatriculări. Toate acestea vor fi expuse prin intermediul unui proiect la care colegii mei din minister lucrează”, a conchis directorul DGEP.