BNR: Moneda națională s-a întărit și față de dolar și față de euro
În cadrul unui interviu acordat pentru Radio România Actualități, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a fost întrebat despre evoluția cursului de schimb în 2023. Dan Suciu a explicat că deprecierea leului românesc este dependentă de piață. Cursul leului depinde foarte mult de intrările de valută din țară și de capacitatea economiei de a susţine o anumită valoare a monedei.
„Nu suntem îngrijorați în acest moment de o depreciere semnificativă a costului. Dimpotrivă, în ultimele perioade, vedem chiar o întărire a monedei naționale, datorată în special intrărilor de valută pe care le-am avut în această perioadă. Am avut un record de investiții străine, avem fondurile europene obișnuite, avem fondurile europene din PNRR, care sunt fondurile europene suplimentare, avem remiteri ale românilor care lucrează în străinătate, deci au fost intrări foarte mari de valută în acest an… în anul trecut, scuzați-mă, ca urmare.
Nu au fost motive de niciun fel de a avea o depreciere a monedei naționale, dimpotrivă, ea s-a întărit și față de dolar și față de euro. Suntem destul de încrezători că aceste tipuri de intrări de valută vor continua, ceea ce va ajuta economia românească. Anul trecut am încheiat anul cu siguranță pe plus, vom vedea cifra exactă de creștere economică şi sperăm că evitarea recesiunii în România pe deplin posibilă, va face să avem o oarecare stabilitate şi la nivelul cursului de schimb”, a explicat purtătorul de cuvânt al BNR.
Dan Suciu a precizat, totodată, că România nu se va confrunta cu o recesiune în acest an.
„Sigur că avem o scădere semnificativă a creșterii economice, care anul trecut probabil a fost între 4 și 5% , nu va fi chiar atât. Dar nici de recesiune nu se poate vorbi. Deci va fi o creștere mai moderată, semn că economia românească are suficiente resurse să treacă printr-o perioadă care nu e deloc ușoară”, a spus el, potrivit sursei citate anterior.
BNR dă asigurări că nu va fi recesiune în 2023 în România
În cadrul unui interviu acordat pentru Digi24, Dan Suciu a reamintit că România va evita recesiunea în acest an, chiar dacă va avea o creșterea economică mai mică. În plus, „rata anuală a inflației va scădea probabil în trimestrul I 2023 în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (noiembrie 2022), dar va coborî semnificativ mai alert ulterior, ajungând la nivelul de o cifră încă din trimestrul III al anului curent”, potrivit unui comunicat de presă emis de către BNR.
„Evităm o recesiune, considerăm că nu va fi o recesiune în 2023. Aproape cu certitudine, nu vedem semnale de recesiune, chiar dacă creșterea economică va fi mai mică decât în 2022. ROBOR stagnează, a coborât ușor, nu mai sunt șanse să se apropie de 8% așa cum am avut în cursul anului trecut.
Maximul s-a atins, dar o scădere semnificativă se va simți abia când vom avea o scădere semnificativă a inflației mai accentuat spre trimestrul al treilea și, conform acestui scenariu pe care încercăm să-l conturăm și prin decizia de ieri (marți – n.r.), să avem la sfârșitul anului o inflație de o singură cifră”, a declarat, joi, Dan Suciu.