Ce post l-a ofertat pe Mihai Bendeac?
Mihai Bendeac a fost văzut recent „în curtea” celor de la Pro TV, dar de atunci nu s-a mai aflat nicio informație despre o viitoare colaborare cu respectivul post de televiziune.
Totul a pornit după ce actorul a distribuit pe Instagram o fotografie cu sigla Pro TV, postarea fiind însoțită de locația televiziunii concurente Antenei 1.
Cu toate acestea, au apărut informații că actorul va juca un viitor rol în cadrul televiziunii din Pache Protopopescu. Astfel, Mihai Bendeac ar fi primit o ofertă din partea celor de la Pro TV pentru a fi unul dintre jurații de la „Românii au Talent”, scrie Fanatik.
Nu este însă pentru prima dată când acesta primește o ofertă pentru a face parte din juriul emisiunii, după cum recunoștea chiar Mihai Bendeac în urmă cu ceva timp. Chiar dacă atunci a refuzat, se pare că acum nu mai este cazul.
„Am fost contactat pentru Românii au Talent. Și anul acesta … am primit un argument care mie, în primă instanță, mi s-a părut valid.
Că Pro TV-ul ar avea nevoie de un pic de nebunie. Și eu le-am spus că nu își pot închipui, de fapt, ce înseamnă această nebunie”, mărturisea actorul în trecut, atunci când a fost invitat la podcastul lui Cătălin Măruță.
Când va reveni pe „sticlă”
Cu toate acestea, oferta făcută acum de cei de la Pro TV ar fi aproape imposibil de refuzat, mai transmite sursa citată. Conform datelor obținute el va fi mai mult ca sigur unul dintre jurați.
Se vehicula la un moment dat că ar fi vorba chiar de Dragoș Bucur, întrucât acesta din urmă se întoarce la emisiunea „Visuri la Cheie”, de care s-a ocupat înainte. Totul se va întâmpla însă în următorul sezon al show-ului care stabilește, săptămânal, recorduri de audiență.
Întârzierea este, cel mai probabil, cauzată de problemele pe care Mihai Bendeac încă le are cu cei de la Antena 1.
Comediantul e încă în plin scandal, mai exact el nu ar mai avea voie să apară la televizor, cel puțin până în vara acestui an, pentru că abia peste câteva luni îi expiră contractul.