Aliații NATO vor acționa în cazul în care Suedia sau Finlanda vor fi supuse la presiuni din partea Rusiei sau a unui alt adversar înainte de a deveni membre cu drepturi depline ale alianței, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.
NATO, de partea Suediei și a Finlandei într-un eventual conflict cu Rusia
„Este de neconceput ca aliații să nu acționeze în cazul în care Suedia și Finlanda vor fi supuse la orice formă de presiune”, a declarat Stoltenberg la o conferință de presă cu premierul suedez Ulf Kristersson.
Suedia şi Finlanda au cerut aderarea la NATO la mijlocul lunii mai, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia. Cele două ţări pot fi admise numai dacă toţi cei 30 de membri actuali ai NATO ratifică protocoalele de aderare necesare.
Turcia nu este de acord cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat de mai multe ori că va bloca aderarea Suediei la NATO.
„Atât timp cât organizaţiile teroriste demonstrează pe străzile Suediei şi atât timp cât teroriştii se află în interiorul parlamentului suedez, nu va exista o abordare pozitivă din partea Turciei faţă de Suedia”, a declarat Erdogan, pe 6 octombrie, la o conferinţă de presă în capitala cehă, Praga.
Ankara a acuzat atât Suedia, cât şi Finlanda că sprijină militanţii kurzi, precum şi grupul clericului islamist Fethullah Gulen stabilit în SUA, toţi clasificaţi de Turcia drept grupuri teroriste. Suedia şi Finlanda resping aceste acuzaţii, dar au ajuns la un acord în această vară pentru a asigura Turcia de sprijinul lor împotriva riscurilor de securitate.
Cererile Turciei au fost repatrierea unor suspecţi şi ridicarea embargoului asupra armelor de către Suedia. În septembrie, Suedia a aprobat exportul de arme către Turcia pentru prima dată din 2019.
Cu toate acestea, Turcia adoptă acum poziţia că acordurile încheiate atunci nu au fost încă îndeplinite, mai ales de Suedia. Erdogan a descris joi relaţiile cu Finlanda în termeni mai pozitivi.
Turcia şi Ungaria sunt acum singurele ţări care au rămas să ratifice protocoale de aderare. Cu toate acestea, Ungaria nu a ameninţat că va bloca procedura.