Preşedintele PNL, prim-ministrul Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, 30 ianuarie, a fost întrebat cu privire la reţinerea de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) a fostului selecţioner Victor Piţurcă şi a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu. Premierul a declarat că a solicitat instituţiilor să pună la dispoziţie toate documentele pentru derularea cercetării penale, astfel încât „cei responsabili şi cei care încalcă legea să plătească”.

Nicolae Ciucă a solicitat instituțiilor să pună la dispoziţie toate documentele necesare pentru derularea cercetării penale

„În această perioadă am reuşit doar să citesc informaţia din presă şi am discutat la nivelul instituţiilor, cerându-le să pună la dispoziţie toate documentele necesare pentru derularea cercetării penale, astfel încât cei responsabili şi toţi cei care încalcă legea să plătească.”, a spus Nicolae Ciucă după şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL.

La întrebarea dacă a avut semnale, în perioada în care a fost ministru al Apărării, cu privire la acordarea unor contracte de genul celor care fac subiectul anchetei DNA, șeful Executivului Nicolae Ciucă a spus că nu.

Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost reţinut, luni (30 ianuarie), de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi trafic de influenţă în privința unei achiziţii de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de Coronavirus.

Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru un termen de 24 de ore a lui Gabriel Țuțu

Potrivit unui comunicat de presă remis de către DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru un termen de 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie, a lui Gabriel Ţuţu pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă se demonstrează că funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.

De asemenea, s-a dispus urmărirea penală şi reţinerea unei alte persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Mai multe surse judiciare au precizat pentru presă că persoana vizată în dosar ar fi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă.