Cancelarul Olaf Scholz a făcut un anunț de ultim moment pentru România. Acesta a transmis luni, 3 aprilie, că a luat la cunoştinţă progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani și a observat că țara noastră „se află pe o cale foarte bună”.
Așadar, cancelarul Olaf Scholz a transmis că România se află pe o cale foarte bună, în contextul progreselor pe care le-a făcut în ultimii ani.
„Ne-am implicat şi ne implicăm în continuare pentru că statul de drept este o tematică foarte importantă în cadrul UE şi al nostru. Spunem clar că noi suntem de partea unei democraţii liberale, acest lucru înseamnă şi că trebuie să acceptăm că există majorităţi şi minorităţi şi că drepturile minorităților sunt protejate şi că este o tematică foarte importantă”, a declarat Olaf Scholz.
Olaf Scholz vine cu vești bune pentru România
De asemenea, cancelarul din Germania a precizat că „a luat la cunoştinţă cu respect progresele României pe care le-a făcut în ultimii ani şi de aceea nu este o coincidenţă că Mecanismul existent până acum a luat sfârşit şi cred că este un semn că România se află pe o cale foarte bună”.
Vizita lui Olaf Scholz reprezintă un moment de reconfirmare a relaţiilor bilaterale excelente
Amintim că Olaf Scholz a efectuat o vizită în România și a fost întâmpinat de către președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Totodată, Administrația Prezidențială a subliniat că „vizita Cancelarului german reprezintă un moment de reconfirmare a relaţiilor bilaterale excelente”.
„Vizita Cancelarului german reprezintă un moment de reconfirmare a relaţiilor bilaterale excelente, cu caracter strategic, dintre România şi Republica Federală Germania, care se bazează pe o prietenie tradiţională, relaţii istorice şi interumane extinse, precum şi pe interesul comun în ceea ce priveşte securitatea europeană în contextul actual dificil generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu cancelarul Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea, în continuare, a cooperării româno-germane în toate domeniile de interes comun. Va fi accentuat interesul ambelor părţi pentru dinamizarea schimburilor economice şi a investiţiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al ţării noastre şi al doilea investitor în economia românească, dar şi a cooperării sectoriale. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE şi NATO”, a transmis Administrația Prezidențială într-un comunicat.