PNL afirmă, după ce legea de aprobare a OUG privind preţurile la energie a trecut de Parlament, că a reuşit să menţină neschimbate tarifele plafonate şi compensate la electricitate şi gaz şi dă asigurări că Guvernul este pregătit să aducă ordonanţei pe energie orice modificări vor fi necesare, în funcţie de evoluţia situaţiei.
Tarifele rămân nemodificate
„Modificările la ordonanţa pe energie au fost votate de plenul Camerei Deputaţilor, iar proiectul legislativ merge spre promulgare. PNL a reuşit să menţină neschimbate tarifele plafonate şi compensate la electricitate şi gaz. Printre amendamentele susţinute de PNL, astăzi a mai fost introdus unul prin care aeroporturile intră pe lista operatorilor economici care vor beneficia de un tarif plafonat la maxim 1 leu/kWh”, anunţă liberalii.
Pentru consumatorii casnici, tarifele rămân nemodificate: 0,68 lei/kWh ori 0,80 lei/kWh pentru cei cu consum mic şi 1,30 lei lei/kWh pentru toţi marii consumatori (casnici şi non-casnici).
„Prin aceste noi măsuri, protejăm populaţia, mediul economic, operatorii de servicii esenţiale şi instituţiile statului de fluctuaţiile majore de preţuri ale energiei pe pieţele internaţionale. Guvernul este pregătit să aducă ordonanţei pe energie orice modificări vor fi necesare, în funcţie de evoluţia situaţiei şi să transpună în legislaţia naţională reglementările anunţate de Comisia Europeană”, precizează liberalii.
Ordonanța privind energia, adoptată de Camera Deputaților
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiect de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 119/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Legea merge la promulgare.
Potrivit amendamentelor PNL, PSD şi UDMR adoptate, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către mai multe categorii de clienţi printre care clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.
De asemenea, preţul va fi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Tot un preţ maxim de 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, va fi pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh.