”Anul acesta mai deschidem o bază aeriană la Braşov, suntem întârziaţi pentru asigurarea zonei de parcare a elicopterului, adică zona de hangarare, chiar şi temporar, până se realizează la Aeroportul din Braşov, hangarul pentru SMURD. Deci pornim anul acesta în zona Braşov. Avem în zona Suceava un elicopter care este adus şi urmează să îl pornim anul viitor în zona Suceava. Noi am vrut ambele elicoptere în acest an, dar, din păcate reuşim să pornim unul şi al doilea anul viitor. Asta ne aduce la 11 baze aeriene de salvare, la care se vor adăuga două avioane noi care deja sunt în curs de finalizare în SUA şi sper că în prima parte a anului viitor să le vedem. Trebuia să se livreze mai repede, dar cu toate problemele de semiconductori, a fost o mică întârziere, dar o să le avem. Deja unul este vopsit complet, celălalt este pregătit medical. Acum celălalt merge la vopsit, primul, cel vopsit, va merge la pregătire medicală în interior. Vor fi Terapii Intensive pe aripi. Vor fi două locuri de Terapie Intensivă complet dotate şi care au posibilitate de ECMO, de plămân artificial, nu vorbm de ventilator simplu, vorbim de plămân artificial, au posibilitate de incubator, au incubator care permite transport de nou-npscut în stare critică”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, șeful DSU a mai precizat că au fost achiziţionate şi elicoptere Black Hawk pentru situaţii de urgenţă şi ordine publică.

”La acestea se adaugă elicopterele Black Hawk care urmează să ajungă. Şase elicoptere pe situaţii de urgenţă. S-a semnat şi al şaptelea pe partea de ordine publică. Cele şase pe situaţii de urgenţă au capacităţi să transporte câte patru pacienţi grav, în elicopter. Aceasta pe lângă alte activităţi cum este căutarea, salvarea, stingerea incendiilor de pădure, transportul de personal. Toate aceste lucruri sunt în vizor pentru doar următorul an”, a precizat Raed Arafat.

Toate acestea vor fi completate de două nave de căutare maritimă, a mai anunțat șeful DSU.

”Şi navele de căutare maritimă, de căutare-salvare, care au fost semnate şi care au şi o componentă medicală pe ele. Asta este o premieră. Avem posibilitatea, dacă scoatem persoane hipotermice, să asigurăm managementul lor, resuscitarea lor, până ajungem să le predăm echipelor terestre. Este o licitaţie care a fost repetată de două sau trei ori la care iniial nu a venit nimeni, pentru timpul de livrare. Iniţial era pentru o singură navă mai mare, dar apoi am mers pe două nave mai mici, care era mai uşor să se facă, de 50 de metri. S-a luat achiziţia respectivă, trebuia semnată urgent, pentru că trebuiau să intre în fabricare, altfel nu puteau să le livreze la data limită care este sfârşitul anului viitor. Aceste nave se fabrică în România, la Galaţi”, a subliniat Raed Arafat.