Fost șef al DNA și judecător al Curții Constituționale, Daniel Morar, a publicat un volum de aproape 700 de pagini. În cartea lansată el a făcut numeroase dezvăluiri, iar numele fostului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi este adesea menționat.
Dezvăluiri despre fostul procuror-șef
Morar a scris, printre altele, că Laura Codruţa Kovesi era lipsită de onestitate profesională şi manipula. De asemenea, el a fost critic și la adresa șefilor de la SRI.
În cartea sa el povestește că i-a avertizat pe George Maior şi Florian Coldea că vor fi puşi sub acuzare pentru favorizarea infractorului, după ce au dispărut înregistrări dintr-un dosar care viza un candidat la alegerile prezidenţiale din 2009.
În plus el menționează că tot conflictul dintre DNA şi SRI a fost stins, în cele din urmă, la Cotroceni, de către președintele de atunci, Traian Băsescu.
Laura Codruța Kovesi, adesea menționată în cartea lui Morar
Revenind la Laura Codruța Kovesi, aceasta este menționată de numeroase ori în cartea fostului magistrat, dar de cele mai multe ori într-o ipostază negativă.
„Laura Codruţa Kovesi a fost procurorul meu general timp de şase ani. Pentru mine, a fost un procuror general comod, în sensul că nu s-a implicat în sens negativ în anchetele procurorilor anticorupţie. Neînţelegerile între noi au apărut în momentul în care ea a înţeles să semneze acele protocoale cu serviciile de informaţii.
Era o atitudine total opusă atitudinii mele. Eu încercam să îi ţin cât mai departe de anchete pe cei din serviciile de informaţii, dar procurorul general al României a semnat aceste protocoale. În parte, le-am respectat, adică ceea ce însemna anumite informări între noi şi serviciile de informaţii, în mare parte, în ce înseamnă anchetele penale, nu le-am respectat”, a dezvăluit Daniel Morar în timpul lansării cărţii sale.
Conflicte cu fosta șefă a DNA
În 2009, protocoalele dintre procurori și SRI, l-au revoltat pe Daniel Morar. De altfel, acestea au marcat unul dintre conflictele cu Laura Codruța Kovesi.
„Clauzele protocolului m-au revoltat. Erau contrare legii, permiteau ofițerilor SRI să desfășoare activități de cercetare penală și obligau procurorii să comunice acestora mersul dosarelor”, se mai arată în cartea sa.
„Eu mă străduiam să țin SRI cât mai departe de activitatea judiciară, iar Codruța Kovesi și Gabriela Scutea îi atribuiau, cu voia lor, competențe în cercetarea penală, pe care legea nu i le conferea”, mai notează Morar.