Undă de șoc la Moscova! Anunțul venit direct de la Kiev. Am o surpriză neplăcută pentru inamic
Președintele ucrainean a oferit recent un interviu pentru CNN alături de soția sa, Olena Zelenska. Cei doi au dezvăluit care este motivul care îi face să nu dea înapoi în lupta cu Federația Rusă. Mai mult decât atât, cei doi au precizat că au fost surprinși de puterea poporului ucrainean.
„M-ați întrebat dacă am crezut că acest război va dura atât de mult. Nu, pentru că nu eu am început acest război și sunt sigur că nu există niciun ucrainean care să fi știut ce va fi și ce tragedie va aduce în fiecare casă din țara noastră.
Pentru că, repet, nu noi am început acest război, dar societatea ucraineană s-a unit și a arătat că era pregătită pentru ceea ce, din păcate, a fost o astfel de tragedie. A arătat că era pregătită pentru aceste provocări”, a spus președintele Ucrainei.
La rândul ei, soția acestuia a fost întrebată ce o motivează să se trezească dimineața, iar ea a răspuns imediat ”exemplul soțului meu”.
„Ceea ce mă ajută să mă trezesc dimineața, cu siguranță, așa cum ați spus, este exemplul soțului meu. Știu că dacă el îndură, atunci trebuie să îndur și eu. Dacă zilele au început, atunci trebuie să continuăm să luptăm. Asta mă face să continui”, a mai spus Olena Zelenska.
Volodimir Zelenski vrea să le facă o surpriză neplăcută rușilor din Herson
În cadrul interviului realizat de Christiane Amanpour, liderul de la Kiev a fost întrebat despre situația de la Herson. Volodimir Zelenski spune că nu dorește să dea prea multe detalii cu privire la acțiunea care are loc în această zonă, deoarece dorește să le facă o surpriză neplăcută rușilor.
„Voi încerca să vă răspund într-un mod care nu vă oferă un răspuns, să fiu sincer, deoarece aceste acțiuni militare sunt planificate, sunt discutate într-un cerc restrâns, dar apoi sunt executate în tăcere. Și chiar vreau să am o surpriză neplăcută pentru inamic și nu ceva pentru care să fie pregătit. Așa că aș vrea să îmi cer scuze”, a mai precizat acesta.
Nu în ultimul rând, Volodimir Zelenski a confirmat faptul că omologul său american, președintele Joe Biden, i-a propus evacuarea din Ucraina la începutul războiului, însă el i-a răspuns că ”nu are nevoie de o plimbare, ci de muniție”.
Olena Zelenska, cel mai bun prieten al președintelui ucrainean
Volodimir Zeleneski a mai spus că soția sa este dragostea sa și cel mai bun prieten al lui, ceea ce reprezintă, de fapt, energia sa.
„Ea este dragostea mea și cel mai bun prieten al meu. Așa că asta este energia mea. Aș fi vrut să vă răspund la întrebarea dumneavoastră de la început, când Olena v-a spus că ea pregătește micul dejun pentru copii dimineața și pregătește haine etc. etc. Și fi vrut să vă spun asta, dar nu am această posibilitate. Deci, nimeni nu îmi mai face mic dejun dimineața”, a mai spus liderul de la Kiev.