Un studiu realizat recent că românii și-au schimbat comportamentul digital, față de acum cinci ani. De exemplu, petrecem mult mai mult timp online, iar comenzile și plățile online au devenit o normalitate.
Un studiu realizat de compania Daedalus arată că românii își verifică telefonul imediat ce se trezesc. Mai mult, 81% dintre cei intervievați au mărturisit că nu merg la toaletă fără telefon.
Mulți români preferă să comunice cu persoanele din casă prin intermediul telefonului
De asemenea, 61% preferă să comunice cu persoanele din casă prin intermediul telefonului.
„Unul dintre motivele pentru care se transmit aceste mesaje este faptul că este mai intim, mai discret, se face mai puțină gălăgie. Pentru persoanele care trimit de acasă, deși se află în aceeași casă, dincolo de faptul că s-a creat un reflex, mă gândesc că este și confortul”, a explicat CEO-ul Daedalus, Daniel Enescu.
Potrivit studiului, fotografiile și-au pierdut din popularitate în ultimii cinci ani. Doar 14% dintre români au declarat că au făcut poze unor necunoscuți, la cererea acestora.
Totodată, selfie-urile au pierdut și ele din popularitate, fiind detronate de filmările scurte, ușor de încărcat pe diverse rețele sociale.
Site-urile de întâlniri sunt din ce în ce mai puțin căutate
La rândul lor, site-urile de întâlniri sunt din ce în ce mai puțin căutate. În momentul de față, acestea au fost frecventate de doar 8% dintre cei intervievați, comparativ cu acum cinci ani, când procentul era de 11%.
„Studiile arată că telefonul este second screen când ne uităm la televizor, de exemplu. Te uiți la televizor și, în același timp, mai arunci un ochi pe telefon. La fel și când vorbești cu prietenii, mai arunci un ochi pe telefon. Nu e neapărat sănătos, dar asta e realitatea în care suntem acum”, a declarat Alexandru Negrea, consultant în social-media, conform stirileprotv.ro
Din persoanele intervievate, 78% au spus că dau mai încet soneria telefonului la ședințe, iar 52% în privat. În schimb, 64% comunică prin mesaje cu alte persoane atunci când sunt cu un grup de prieteni
Simultan, 29% dintre românii care circulă cu mașina își verifică telefonul când așteaptă la semafor, iar 25% trimit deseori mesaje dacă stau în trafic.
Datele înregistrate în cadrul studiului, aplicațiile au crescut mult în popularitate. Cele mai utilizate aplicații în 2023 sunt cele care livrează mâncare și cele de ridesharing.