Este informația momentului pentru toată România! BNR a făcut anunțul chiar acum: E absolut aberant

Sediul BNR

SURSA FOTO: BNR

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a anunțat că România a avut parte de „o creștere economică extraordinară”, precizând că este „absolut aberant să spui că e o criză economică” în țara noastră.

România nu se confruntă cu o criză economică

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a anunțat că țara noastră nu traversează nicio criză financiară, precizând că „atunci când ai o creștere economică de 4,8% e absolut aberant să spui că e o criză economică”.

Acesta a reamintit, totodată, că România a reușit să combată criza energetică și a avut o creștere economică extraordinară. Chiar dacă inflația a erodat puternic puterea de cumpărare a cetățenilor români, care se confruntă acum cu o creștere mare a prețurilor alimentare, lucrurile ar fost altfel fără o creștere economică, a avertizat Dan Suciu.

„Am avut o criză energetică, pe care nu am depășit-o încă, venită din multiple cauze, prețul este doar un fenomen, criza a venit și din cauza resurselor, și a războiului și din cauza trecerii la energia verde, deci au fost mai mulți factori care au dus la această criză energetică, care nu a dus la criză economică. La probleme economice serioase, da, evident, inflația este o problemă foarte serioasă.

Una peste alta, când ai o creștere economică nu vorbim de criză, dimpotrivă, am avut o creștere extraordinară, arată că economia este rezilientă. Avem o erodare a puterii de cumpărare, dar acest lucru nu înlătură creșterea economică de 4,8%. În același timp, după cum am spus, inflația a erodat puternic puterea de cumpărare, am avut o creștere mare a prețurilor alimentare, dar gândiți-vă cum ar fi arătat acele prețuri fără o creștere economică.

Cum ar fi arătat puterea noastră de cumpărare? Atunci am fi vorbit de o criză. N-am fi avut nici produsele, nici banii. Nu poți să vorbești de criză când ai creștere economică de 4,8%, chiar dacă este inegal repartizată”, a declarat, sâmbătă, Dan Suciu în cadrul unui interviu acordat pentru DCNews.

Alimentele s-au scumpit din cauza creșterii prețurilor la energie

În ciuda acestui fapt, Dan Suciu a recunoscut că România se confruntă cu un val de scumpiri.

„Nu le neg (creștere de preț)”, a zis el.

Potrivit spuselor sale, „criza energetică a dus la creșterea de prețuri la energie care s-au transferat mai rapid decât ne așteptam în prețurile produselor alimentare”.

„De ce? Realitatea este evidentă, că avem o dublare la o bună parte din produsele alimentare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR).