Este informația momentului pentru toți elevii, părinții și profesorii: Putem asista la evenimente nedorite

Natalia Intotero

SURSA FOTO: Facebook

Președintele comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, consideră că subiectele pentru examenul de evaluare națională ar trebui făcute de ministerul Educației, la nivel național. Deputatul social-democrat spune că nu este de acord cu examenul separat și punctează că „putem asista la evenimente nedorite”.

Deputatul PSD, Natalia Intotero, preşedinte al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a declarat marţi, că nu este de acord cu examenul separat de evaluarea naţională pentru liceu şi consideră că este nevoie de subiecte la nivel naţional. Ea a punctat că ne putem trezi că unii părinţi care au posibilităţi financiare să îşi dea copiii la meditaţii şi alții să nu aibă aceste posibilităţi.

Subiectele ar trebui să fie făcute la nivel național

Natalia Intotero a declarat despre examenul separat de evaluarea naţională, pentru intrarea la liceu, că „putem asista la evenimente nedorite”.

„Ştiţi că în momentul de faţă legislaţia prevede că profesorul care predă la o clasă nu are voie să dea meditaţii, dar un profesor de la liceu poate da meditaţii. Ne putem trezi ca unii părinţi care au posibilităţi financiare să îşi dea copiii la meditaţii şi alţii să nu aibă aceste posibilităţi”, a spus Intotero.

Ea consideră că subiectele ar trebui să fie făcute la nivel național, de către minister, aşa cum s-a făcut şi până acum.

„Ceea ce îmi doresc eu de la legile educaţiei este ca tinerii, dacă îşi aleg o formă de învăţământ superioară, să şi-o aleagă pe baza vocaţiei. Luând exemplele ţărilor care au scris istorie pe educaţie”, a mai afirmat preşedintele comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.

Ea a afirmat că în sesiunea trecută a solicitat unele deplasări din partea comisiei în ţări exemplu pe educaţie, şi un singur partid politic a refuzat să meargă, USR.

Prioritățile privind legile educației

Natalia Intotero a arătat că au fost în Israel, în Portugalia, unde sunt exemplu pentru copiii cu cerinţe speciale, incluşi în sistemul de masă. O altă deplasare a fost în Estoria, exemplu pe digitalizare, iar în Elveţia se lucrează cu elevul de la 4 ani pentru descoperirea vocaţiei.

Deputatul PSD a prezentat şi priorităţile PSD privind aceste legi ale educaţiei.

„Ne dorim continuarea politicilor pentru stoparea abandonului şcolar, masa caldă, transport hgratuit, burse şcolare, acces gratuit la educaţie pentru toţi copii, stimularea copiilor care obţin rezultate bune, să fie încurajaţi prin premii, dezvoltarea învăţământului dual, formarea viitorilor adulţi. Nu mai avem forţa de muncă calificată, aici e nevoie de o colaborare bună a Ministerului Educaţiei cu celelalte ministere, ne dorim copiii din diaspora să revină acasă. (..) Ne dorim cadre didactice, încurajarea acestora, să fie mai bine plătite, aici trebuie o discuţie serioasă cu Ministerul Finanţelor”, a mai spus Intotero.