Ministerul Educației a modificat structura anului școlar 2023-2024. Orele vor începe pe 11 septembrie
Ministerul Educației a anunțat marți, 14 februarie 2023, că structura anului școlar 2023-2024 a fost modificată în cadrul Comisiei de Dialog Social. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul Comisiei de Dialog Social a fost avizat proiectul de ordin al ministrului Educației privind structura anului școlar 2023-2024.
„A fost integrată propunerea de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât perioada Sărbătorilor Pascale să corespundă unui interval de vacanță”, scrie în acel comunicat de presă.
În noul an școlar, elevii vor avea 36 de săptămâni de cursuri, care vor începe pe data de 11 septembrie 2023 și se vor termina pe data de 21 iunie 2024. Programele „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ. De asemenea, săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, va fi în perioada 19 februarie 2024 – 10 martie 2024.
„Decizia ca anul școlar următor să se structureze în intervale de cursuri (module) și intervale de vacanță este fundamentată, pe de o parte, pe importanța asigurării ritmicității în cadrul procesului instructiv-educativ, pe de altă parte, pe imposibilitatea unei evaluări relevante a impactului actualei forme de organizare, înainte de încheierea unui an școlar. O evaluare relevantă a impactului organizării anului școlar în intervale de cursuri (module) alternate cu intervale de vacanță se va putea face după încheierea anului școlar 2022-2023”, scrie în acel comunicat de presă.
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi vrea să știe exact când va începe anul școlar
La scurt timp după ce Ministerul Educației a făcut acest anunț, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, a transmis că trebuie găsit un algoritm astfel încât părinţii să ştie exact când începe anul şcolar pentru a-şi putea planifica concediile de odihnă sau să se reintroducă la structura clasică, respectiv 15 septembrie – 15 iunie, așa cum a fost ani de zile.
Acesta a atras atenția asupra faptului că structura anului şcolar din România trebuie să se apropie de media europeană, care este de 180 de zile.
„Avem nevoie de structura anului şcolar care se apropie de media europeană, în jur 180 de zile. În acest moment, ţinând cont de săptămânile care apar peste noapte – Săptămâna Altfel, Săptămâna Verde, o să mai apară Săptămâna Rutieră şi Săptămâna Bancară, din 170 şi ceva zile, dacă luăm în calcul şi punţile şi simulările, vom ajunge la 150 de zile de an şcolar, în condiţiile în care noi avem aceeaşi programă şcolară de 10 – 15 ani nemodificată.
Tot băgăm, tot băgăm şi nu tăiem nimic din aceste conţinuturi. Şi ne mai mirăm că nu avem rezultate. Se face partea de predare, se face partea de evaluare, partea de învăţare şi de instruire la clasă lipseşte într-un procent semnificativ sau depinde foarte mult de sprijinul pe care îl au copiii acasă, de ritmul de învăţare, de această industrie paralelă – meditaţii.
Ori găsim un algoritm de începere a anului şcolar astfel încât părinţii să ştie când începe anul şcolar, cu un an înainte, să poată să îşi planifice concediile. Ori dacă nu, batem în cuie 15 septembrie – 15 iunie cum a fost tradiţional, indiferent că 15 septembrie începe marţi, miercuri sau joi pentru că şi aici e o problemă, nu ştiu ce neapărat trebuie să începem luni. De aceea, tot decalăm anul şcolar că trebuie să înceapă luni. Care e problema că începi marţi sau miercuri?”, a declarat, marți, Iulian Cristache la Prima News.