Nicolae Ciucă spune că românii nu trebuie să primească facturi duble la energie și gaze naturale
Așadar, premierul a semnalat că o dublare a prețurilor este greșită și trebuie verificată, în cazul în care s-a întâmplat.
„Oamenii nu trebuie să primească facturi duble, pentru că nu s-a schimbat nimic în conținutul ordonanței de urgență care stabilește clar prețul care e plătit de consumatorul casnic, ca de altfel și de consumatorii economici. Ca atare, acest lucru nu trebuie să se întâmple. Dacă s-a întâmplat, e absolut o greșeală și ea trebuie verificată”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, premierul a explicat că autoritățile realizează o analiză și urmează să vină cu o decizie în ceea ce privește posibilitatea de ajustare a compensării la prețul la energie.
„Facem analiza și venim cu o decizie și în ceea ce privește posibilitatea de ajustare a compensării la prețul la energie. (…) În funcție de impact putem să aducem modificări inclusiv la ordonanță. Românii nu vor fi afectați de măsurile pe care le vom lua în acest sens.
O reducere a prețului, mai mult decât e acum, nu e posibilă, pentru că trebuie să fim onești și să spunem oamenilor adevărul – bugetul e cel pe care l-am făcut public și aceștia sunt banii din care putem să facem compensarea prețului la energie și gaze”, a completat premierul.
Se anunță prăpăd la iarnă la nivel național
În altă ordine de idei, amintim că Tănase Stamule, membru al Partidului Național Liberal (PNL) și decanul Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), a venit anterior cu o explicație teribilă pentru milioane de români, după ce a transmis că România îşi mai permite subvenţia la energie pentru cel mult încă o iarnă, după efortul depus în 2022, când prețurile la energie au explodat pur și simplu.
„Cu încălzirea la iarnă depinde cum ne încadrăm în deficit. Depinde cum va evolua preţul energiei la nivel internaţional. Asta e realitatea.
Trebuie să spunem cetăţenilor că costă curentul de 10 ori mai mult decât plătesc ei, iar Guvernul, pentru că şi-a asumat asta, subvenţionează preţul. O iarnă. Că mai mult nu ne permitem ca ţară. Sau o iarnă şi jumătate, adică atât cât a fost anul ăsta şi iarna viitoare.
De ce să nu spunem adevărul? Trebuie să ne rugăm pentru o iarnă cât mai blândă, pentru că altfel factura poate să explodeze. Discuţiile astea la nivelul Europei, cu gestionarea temperaturii în casă, nu sunt făcute aiurea, ca să le luăm noi în glumă.
Deci preţul la energie, din cauza deficitului de producţie şi tot felul de motive de piaţă distorsionată, a dus la o creştere uriaşă a preţurilor”, a spus Tănase Stamule într-un interviu pentru DC NEWS.