Obligațiile în caz de accident cu victime

Șoferii au de respectat mai multe reguli de circulație, reguli menite să reglementeze mersul pe drumurile publice fără să fie pusă în pericol viața niciunui participant la trafic.

În cazul în care, din anumite motive, se produce un accident, este important ca șoferii să știe ce să facă pentru a nu se trezi cu dosar penal pe nepusă masă.

Codul Rutier spune că atunci când se întâmplă un accident rutier în care sunt implicate victime, indiferent dacă este vorba de decesul acestora sau doar de rănirea lor, este important să se anunțe imediat Poliția.

Legea arată că mașina nu trebuie mutată din loc și nici nu trebuie șterse urmele accidentului, dacă Poliția nu a dat undă verde.

masini trafic soferi aglomeratie bucuresti
SURSA FOTO: Dreamstime

Se poate deschide imediat dosar penal

De cele mai multe ori, șoferii care se află în astfel de situații nu anunță Poliția dacă văd că persoana rănită nu prezintă nicio problemă și ”merge pe picioarele ei”.

Un astfel de caz a avut loc chiar în urmă cu câteva zile, în Cluj. Un livrator de mâncare, aflat pe o bicicletă, a intrat într-un autoturism care frâna în sensul giratoriu.

Drept urmare, biciclistul a căzut pe partea carosabilă, însă nu a pățit nimic grav. El s-a ridicat repede și și-a reluat drumul.

Incidentul a fost filmat de camera de bord al unui alt participant la trafic, iar imaginile au fost urcate în mediul online.

Un clujean care a văzut imaginile a lăsat și un comentariu, atrăgând atenția asupra acestor evenimente în trafic.

Clujeanul spune că există șanse ca biciclistul să se fi lovit, dar rănile să nu apară pe moment. Astfel, el poate merge la doctor, apoi apoi reclama la poliția accidentul.

Dacă se ajunge în acest context, atunci șoferul poate primi amendă, dar și dosar penal pe motiv că ar fi fugit de la locul accidentului.

,,Vezi că tu cu mașina poate că nu ai văzut, da ăsta pe mâine poate i se umflă genunchiu și merge la doctor, apoi la poliție și declară accidentul și tu habar n-ai și te trezești cu amendă și dosar penal pentru fugă de la locul accidentului,” este mesajul transmis de clujean.

Incidentul din Cluj poate fi văzut în imaginile de mai jos.

SURSA VIDEO: stiridecluj.ro