Este interzis în România! Ministrul Agriculturii a cerut ca toate instituțiile să-și facă datoria
Colectarea ilegală a scoicilor din Marea Neagră nu intră în atribuțiile Ministerului Agriculturii, ci în cele ale Ministerului Economiei, a spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Întrebat despre colectarea ilegală a scoicilor din Marea Neagră, deși acest lucru este interzis prin lege, Florin Barbu a explicat că faptele nu intră în atribuțiile instituției pe care o conduce.
Florin Barbu a declarat că, Ministerului Economiei este responsabil pentru că faptele se referă, într-o anumită măsură, la comerț atunci când discutăm despre acest aspect.
El a menționat că există două instituții care sunt subordonate Ministerului Economiei, respectiv ANPC și ANSVSA, aceasta din urmă fiind în subordinea secretarului general al Guvernului. Florin Barbu a subliniat că Ministerul Agriculturii nu are atribuții în acest domeniu.
„Din păcate, este atributul Ministerului Economiei, care se ocupă pe o parte de comerț, dacă vorbim de comerț.
Doi, sunt instituții care sunt în subordinea Ministerului Economiei, vorbim de ANPC și ANSVSA, care este în subordinea secretarului general al Guvernului. Din punct de vedere al Ministerului Agriculturii, nu are atribuții în acest sens” a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
La insistențele reporterului, oficialul de la Agricultură a revenit:
„Sigur că avem toate datele necesare, pentru că toate cantitățile care se realizează din pescuit, atât din Marea Neagră și tot, sunt aprobate de către Comisia Europeană, pe baza unui studiu realizat la nivel de comisar european pentru pescuit și sunt aprobate prin deciziile Uniunii Europene.
O să analizez foarte bine acest aspect și bineînțeles că vom veni cu un comunicat și cu o adresă către dumneavoastră pentru a clarifica acest aspect.
Florin Barbu va avea o discuție cu șeful Agenției de Pescuit
Barbu a declarat că până în acest moment Agenția pentru Pescuit și Acvacultură nu a sesizat această problemă la nivelul Ministerului Agriculturii. Ministrul a spus că îl va chema pe directorul general al agenției pentru o discuție. El a subliniat că va fi dat un comunicat clar pe acest subiect.
Barbu a precizat că Ministerul Agriculturii va suporta orice cheltuială dacă ANPA are nevoie de suplimentarea bugetului pentru a preveni orice speculă sau orice încălcare de lege pe care anumite persoane o fac.
„Dacă este ilegal, autoritățile publice, vorbim aici de Poliție Economică și toată lumea, să-și facă treaba și să identifice clar dacă au autorizații de pescuit sau nu” a spus ministrul.
Florin Barbu a declarat că ANSVSA, ANPC și OPC au atribuții extinse, inclusiv în ceea ce privește verificarea și evaluarea magazinelor de retail și a restaurantelor HoReCa pentru a asigura conformitatea cu regulile.
El a promis că va emite un comunicat și va informa toate instituțiile de control despre această problemă, pe baza informațiilor primite privind pescuitul ilegal. Barbu a subliniat că autorizațiile necesare trebuie respectate și că Poliția Economică și toți cei implicați trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile.