Șoferii începători NU vor mai putea conduce noaptea pe autostradă
Noi reguli pentru șoferii începători! O nouă directivă a Comisiei Europene implementează noi reguli pentru șoferii începători. De exemplu, interzicerea condusului pe timpul nopții. După încheierea perioadei de probă, acești șoferi vor fi obligați să susțină din nou examenul de conducere, cu menționarea explicită a interdicției de circulație în intervalul orar 00:00 – 06:00.
În plus, printre restricții se regăsește și o interdicție de a circula pe autostradă. Șoferii începători nu vor avea voie să circule deloc pe autostradă în primul an de conducere. În caz contrar, vor trebui să mențină o viteză sub 90 km/h și să utilizeze doar prima bandă.
Titi Aur, expert în siguranță rutieră, a comentat directiva Comisiei Europene în cadrul emisiunii online „De Ce Conducem“ de pe canalul de YouTube „DCNEWS RO”.
Potrivit lui, această măsură este puțin exagerată. Din punctul lui de vedere, educația șoferilor ca fiind mai benefică decât impunerea unor restricții. Situațiile în care șoferii întârzie sau au urgențe nu sunt luate în considerare de aceste reguli. În plus, măsura de limitare la 90 km/h pe autostrăzi ar putea crea probleme pentru camioane.
„Orele sunt date în sensul ca să nu plece proaspătul șofer noaptea pe la cluburi. Dacă vine de la școală sau de la serviciu la ora 18:00, normal că vine noaptea în perioada aceasta.
Mie mi se pare un pic exagerată, iar eu nu aș susține-o. Cred că educarea celor de la volan este mult mai benefică sau avantajoasă decât să le pui tot felul de restricții. Ce face dacă a întârziat sau dacă are o urgență?
Viteza cea mai sigură de deplasare este cea cu care se deplasează coloana în care ești. Dacă o coloană merge cu 95-97km/h într-o zonă cu limită de 90 km/h, e bine să mergi și tu așa, chiar dacă ești în zona de ilegal, dar e mai sigur decât atunci când toți vor să te depășească.
Dacă mergi prea tare te pui în pericol, dacă mergi mai încet, în jurul tău va fi un pericol permanent, pentru că toți te depășesc. Nu cred nici în această măsură cu limitare pe autostradă la 90km/h, pentru că va încurca camioanele”, a spus el.
Școlile de șoferi ar trebui să ofere lecții pe autostradă
Titi Aur crede că ar trebui să existe ore de condus pe autostradă în cadrul școlii de șoferi și că ar trebui să se găsească o metodă de supervizare după aceste ore. Nu este de acord cu ideea că șoferii ar trebui să circule cu viteză redusă în oraș și apoi să meargă cu viteză mare pe autostradă, după obținerea permisului auto.
„În schimb, cred că pentru a conduce pe autostradă ar trebui să faci ore de condus pe autostradă în timpul școlii de șoferi sau după școala de șoferi și ar trebui găsită o metodă prin care, după ce ai făcut și orele de condus pe autostradă să fii supervizat.
Nu e în regulă să mergi numai cu 30 km/h prin oraș, iar după ce iei permisul să te urci pe autostradă să mergi cu 130 km/h“, a adăugat expertul în siguranță rutieră.