Este interzis să faci asta de Soborul Maicii Domnului! Mare păcat în a doua zi de Crăciun

În cea de a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, în fiecare an, creștinii din întreaga țară sărbătoresc Soborul Maicii Domnului. Această sărbătoare mare din calendarul ortodox este încărcată cu nenumărate tradiții, dar și obiceiuri.

Soborul Maicii Domnului este sărbătorit în fiecare an pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun și prevede nenumărate tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le respectă cu sfințenie, pentru a avea norocul în anul care urmează.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria și totodată una dintre cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria, care datează încă din secolul al V-lea.

Această sărbătoare a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli. Se spune că adunarea cerească are loc pe 26 decembrie cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințenia Sa.

Datinile creștine spun că de Soborul Maicii Domnului, nașii trebuie neapărat să-și facă timp pentru a merge în vizită la fini, iar persoanele care nu respectă această regulă nu vor avea parte de tot ce își doresc în anul 2022.

Mai exact, în cea de a doua zi de Crăciun, vizitele sunt cel emai importante. Astfel, atât rudele îndepărtate, cât și cele prin alianță trebuie să se strângă laolaltă și să petreacă împreună momente frumoase și liniștite.

Tot în această zi se dau mesaje, dar și felicitări pentru rudele care nu sunt aproape. O altă tradiție în a doua zi de Crăciun spune că  oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Acest colac tradițional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri.

Tradiții și obiceiuri de Soborul Maicii Domnului

În momentul în care ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.

De menționat este faptul că Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă mai are o semnificație. Acesta se referă la adunarea credincioșilor în cinstea Maicii Domnului, la Biserică.

Potrivit tradiției, după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care l-a născut cu trup pe Cel care a adus mântuirea lumii.

În ceea ce privește lucrurile interzise în ziua de 26 decembrie, se interzic înjurăturile, bârfele, dar și uneltirile, adică lucrui pe care creștinii le fac cu sau fără voia lor.

Totodată, datinile spun că nu se muncește pe 26 decembrie, iar persoanele care vor lucra de Soborul Maicii Domnului nu vor mai avea nicio zi liberă pentru tot restul anului. Treburile casnice sunt și ele interzise în ziua de 26 decembrie.

Mai exact, tradiția spune că gospodinele trebuie să evite spălatul rufelor, întrucât datina străveche spune că apa va fi folosită pentru vindecarea rănilor. În casele în care fetele nu sunt încă măritate nu se toarce și nu se coase, pentru ca acestea să nu rămână singure tot restul vieții.