Proiectul de lege anulează prevederile OUG 114 referitoare la pensiile private.
Potrivit ordonanței date de Guvernul PSD, orice persoană care a cotizat cel puțin cinci ani la un fond privat putea să își transfere contribuția la pilonul de pensii publice, acum acest lucru nu mai este posibil deoarece prevederea respectivă este abrogată, potrivit economica.net

Ce este scris în noul proiect de lege

„După aderare sau repartizare, participanții sunt obligați să contribuie la un fond de pensii și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată”, este scris în noul proiect de lege.

O altă modificare importantă

Noul proiect de lege al Guvernului Orban anulează și cerințele de capital pe care le impunea OUG 114 pentru administratorii de fonduri private, care stabileau și că ele trebuiau să aibă un capital social de până la 10% din valoarea contribuțiilor atrase, dacă acestea săreau de 500 de milioane de euro, potrivit sursei menționate.

„Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naționale a României la data constituirii, a sumei de 4 milioane euro.”

La 30 septembrie 2019 erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,38 milioane de participanţi, cu aproape 1,75% mai mult faţă de sfârşitul anului 2018.