Încălzirea globală și schimbările climatice sunt unele dintre cele mai mari probleme care pot afecta evoluția omenirii.
Dacă o parte a creșterii temperaturii suprafeței Pământului poate fi atribuită modelelor naturale ale schimbărilor climatice, o alta este pusă pe seama activității oamenilor, care a contribuit la creșterea rapidă a temperaturilor medii globale din ultimii zeci de ani, potrivit CBS, care explică pe înțelesul tuturor ce este carbonul și modul în care acesta încălzește Pământul.
Una dintre cele mai puternice forțe care încălzesc Pământul
Oamenii de știință au ajuns la un consens în ceea ce privește efectul emisiilor de carbon asupra climei. Aceste emisii contribuie direct la încălzirea globală, fiind una din principalele cauze ale crizei climatice cu care ne confruntăm.
Emisiile de carbon reprezintă, așadar, una dintre cele mai puternice forțe care încălzesc Pământul, provocând secete din ce în ce mai severe, incendii și inundații.
O problemă invizibilă care ne aduce secete și inundații catastrofale
O problemă invizibilă reprezintă un pericol tot mai mare pentru oameni. Această problemă invizibilă este dioxidul de carbon, iar prezența lui tot mai mare în atmosferă determină schimbările climatice.
Dioxidul de carbon provine din energia combustibilului fosili pe care o folosim, din vehiculele pe care le conducem și din produsele pe care le fabricăm. Conform NASA, de la începutul secolului al XVIII-lea, oamenii au crescut cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă cu 50%.
„Cred că aceasta este principala provocare de mediu pentru umanitate: cum să trăim pe această planetă, astfel încât de acele beneficii de care noi ne-am bucurat – un climat stabil, acces la apă dulce, riscuri reduse de incendii – să beneficieze și copiii copiilor noștri”, afirmă dr. Eugene Cordero, climatolog la Universitatea de Stat din San Jose.
Carbonul este măsurabil?
Mauna Loa este cel mai mare vulcan activ de pe planetă. Situat pe Insula Mare din Hawaii, vulcanul se ridică la peste 13.000 m deasupra nivelului mării. Cea mai recentă erupție a sa a avut loc în noiembrie, pentru prima dată în ultimele patru decenii.
Observatorul Mauna Loa, aflat pe acest vulcan, este locul în care, în ultimii 65 de ani, oamenii de știință s-au bazat pe măsurătorile de dioxid de carbon efectuate pentru a stabili cât de mult modifică oamenii planeta.
”Misiunea noastră este să prezentăm faptele. Adevărul este că dioxidul de carbon este în creștere și a crescut de când am început să-l monitorizăm”, explică Aidan Colton, de la National Oceanic and Atmospheric Administration. Din 1958, probele prelevate în Hawaii au arătat că, de la an la an, concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic.
De unde vine carbonul?
Dioxidul de carbon este invizibil, așa că nu există o modalitate clară de a „vedea” de unde vine. Există o mulțime de moduri prin care CO2 ajunge în aer. Dar, conform EPA, sursa numărul unu a emisiilor de carbon din atmosferă o constituie transportul, cu 27% din gazele cu efect de seră.
Emisiile de carbon trebuie să fie reduse cu aproape jumătate din valorile din prezent până în 2030 pentru a îndeplini obiectivul agreat la nivel internațional de 1,5 grade Celsius, dar acestea continuă să crească, într-un moment în care cele mai mari companii petroliere fac profituri astronomice.