„Documentul adoptat azi de plenul APCE este o victorie pentru ţara noastră, o recunoaştere la nivel european a drumului corect pe care România se află în acest moment şi a reformelor pe care PNL le implementează”, a susţinut Partidul Național Liberal.
Potrivit unui comunicat de presă emis de PNL, joi, 13 octombrie, în contextul celei de-a patra părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), plenul APCE a adoptat Raportul cu privire la respectarea de către România a obligaţiilor de membru al Consiliului Europei.
Preşedintele delegaţiei României la APCE, deputatul PNL Ionuţ Stroe, a lucrat îndeaproape cu cele două co-raportoare, Krista Baumane (Letonia) şi Edite Estrela (Portugalia), pe tot parcursul acestui an, pentru a obţine un document care să reflecte corect situaţia din România.
APCE felicită autorităţile române pentru că au arătat voinţă politică pentru respectarea standardelor democratice
„Astfel, raportul este unul favorabil, iar progresele pe care România le-a făcut în domenii cheie, precum justiţia, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităţilor ori gestionarea crizei de refugiaţi din Ucraina au fost recunoscute şi apreciate. De asemenea, în cadrul Comisiei de monitorizare de azi, toate amendamentele delegaţilor români, susţinute de Ionuţ Stroe, au fost aprobate cu o largă majoritate, dar şi cu susţinerea raportoarelor, dovedind astfel pertinenţa şi corectitudinea lor.
APCE felicită autorităţile române pentru că au arătat voinţă politică şi un angajament ferm în a-şi respecta obligaţia de a respecta standardele democratice. De asemenea, APCE felicită ţara noastră pentru proiectele noilor legi ale justiţiei, apreciind în mod special atenţia acordată recomandărilor Comisiei de la Veneţia, GRECO şi MCV, în procesul de redactare”, se arată în comunicat.
România este numită un exemplu de bune practici la nivel european
Sursa citată a menționat faptul că România este felicitată „şi pentru progresele făcute în sancţionarea corupţiei la nivel mediu şi înalt, iar activitatea DNA este şi ea descrisă în mod pozitiv”.
„Eforturile României de a combate discursul care instigă la ură, prin alinierea la standardele Consiliului Europei, dar şi prin modificarea regulilor de procedură din Parlament sunt, de asemenea, apreciate. Tot în domeniul apărării drepturilor omului, România este numită ,,exemplu de bune practici la nivel european”, când vine vorba de respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.
Nu în ultimul rând, este recunoscută şi reacţia rapidă şi exemplară pe care ţara noastră a avut-o în gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina. Documentul adoptat azi de plenul APCE este o victorie pentru ţara noastră, o recunoaştere la nivel european a drumului corect pe care România se află în acest moment şi a reformelor pe care PNL le implementează”, au afirmat reprezentanţii PNL.