Este vestea momentului în toată țară. Românii care nu se preocupă să elimine din curțile sau de pe terenurile lor o plantă dăunătoare pentru sănătate riscă să plătească amenzi usturătoare. Mai exact, proprietarii de terenuri sunt obligați, conform legii, să le curețe de ambrozie. Această plantă provoacă alergii puternice tot mai multor persoane. La noi în țară, peste 500.000 de persoane suferă de alergie la ambrozie, însă numărul real este mult mai mare.
Nu toți românii se conformează acestor reguli. Unii nu depun efortul de a distruge buruienile pe motiv că nu pot lupta singuri cu bălăriile, alții invocă faptul că nu au habar la cine să apeleze pentru a-şi curăţa terenul.
Ambrozia trebuie eliminată de pe toate terenurile
Un caz special se petrece în aceste zile în judeţul Giurgiu. Aici, reprezentanții Gărzii de Mediu au avertizat că ambrozia trebuie eliminată de pe toate terenurile intravilane sau extravilane. Amenzile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei.
Autoritățile locale trebuie să identifice terenurile infestate, prin agenți agricoli sau persoane desemnate prin dispoziția primarului, și trebuie să transmită somații proprietarilor de terenuri unde au fost înregistrate focare de infestare cu ambrozie.
După 15 iulie se dau amenzi usturătoare
Clara Adam, comisar-șef Garda de Mediu Giurgiu a explicat că primul pas este ca reprezentanții UAT-urilor să identifice terenurile pe care a apărut această plantă și să notifice deținătorii terenurilor cu privire la obligativitatea de a realiza lucrări astfel încât să împiedice răspândirea polenului.
Trebuie menționat că ambrozia poate provoca alergii grave. După 15 iulie, proprietarii de terenuri care nu își iau măsuri pentru eradicarea ambroziei pot primi amenzi substanțiale. Legea prevede sancțiuni pentru persoane fizice de la 1.000 lei la 5.000 lei și pentru persoane juridice de la 10.000 la 20.000. Sancțiunile se aplică de către împuterniciți din cadrul primăriilor, de Poliția Locală sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.
Planta sporește numărul bolnavilor de astm
Sezonul ambroziei începe în primăvară și poate dura până în luna octombrie/noiembrie, în funcție de vreme. Lunile de vârf pentru această plantă sunt august și septembrie.
Majoritatea oamenilor care au alergie la ambrozie au vârsta cuprinsă între 20 de ani și 50 de ani. Din nefericire, această plantă sporește numărul bolnavilor de astm din România. Simptomele specifice alergiei la polenul de ambrozie pot include rinită alergică cu strănut, congestie nazală, mâncărime nazală, rinoree (nasul curge cu secreții apoase); conjunctivită alergică: inflamarea și înroșirea ochilor; mâncărimi la nivelul urechilor și în cerul gurii; pierderea mirosului; dureri de cap; oboseală cronică; somnolență dar și
criză de tuse similară cu cea specifică astmului.