Legea este foarte clară! Sunt vizate mii de persoane fizice şi juridice. Controalele au început deja, iar amenzile vor fi împărţite celor care nu au respectat prevederile legale începând cu 16 iulie. Despre ce este vorba, mai exact?
Este obligatoriu în toată România! Autorităţile vor începe curând controalele şi vor da şi amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă legea.
Este sezonul ambroziei, iar autorităţile încep controalele! Ce obligaţii au proprietarii sau deţinătorii de terenuri?
Este vorba, mai exact, despre ambrozie, planta care provoacă alergii foarte multor persoane în această perioadă.
Românii care au terenuri pe care creşte ambrozia sunt obligaţi prin lege să ia măsuri pentru eliminarea acestei buruieni.
Legea prevede că autorităţile locale vor începe, în această perioadă, controalele. Terenurile unde creşte ambrozia vor fi inventariate, iar proprietarii acestora vor fi somaţi să le cureţe.
În caz că acest lucru nu se va întâmplă până la începerea controalelor, amenzilor pot ajunge şi până la 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice.
Metodele recomandate pentru eliminarea ambroziei
Proprietarii sau deţinătorii de terenuri din România trebuie să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei, „pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.
Lucrările trebuie să aibă loc în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, se arată în Legea nr. 62/2018.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 707/2018, metodele recomandate pentru eliminarea acestei plante sunt:
- cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată,
- distrugerea cu unelte agricole,
- smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate,
- efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole,
- erbicidarea.
Controalele efectuate de autorităţi vor avea loc în două etape.
Începând cu 16 iulie, persoanele fizice şi juridice care nu au respectat legea vor primi amenzi usturătoare
Prima etapă are loc între 1 şi 15 iulie, atunci când proprietarii sau deţinătorii de terenuri unde creşte ambrozia pot primi doar avertismente.
Cea de-a doua etapă are loc între 16 iulie şi 30 octombrie. În acest interval, persoanele care nu au respectat legea vor primi amenzi.
Iniţial, această perioadă se încheia la finalul lunii iulie, însă a fost extinsă până la 30 octombrie, printr-o Hotărâre de Guvern adoptată la începutul lunii februarie 2021.
Legea prevede amenzi de 1.000 până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice care nu îşi curăţă terenurile de ambrozie.
În cazul persoanelor juridice, amenzile sunt cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.