Este informația momentului pentru înatreaga țară. Milioane de români sunt obligați de astăzi să repete o serie de reguli, atât copiii cât și părinții lor. Se aplică din această dimineață. Asta pentru că, de luni 13 septembrie, are loc un moment important la noi în țară.
Reguli pentru 3 milioane de români. De luni, 13 septembrie, România încearcă încă un pas spre normalitate, dar în anumite condiții. În plin val patru al pandemiei de COVID-19, aproape 3 milioane de copii și tineri din România, încep un nou an școlar. Anul trecut, din cauza COVID, aceștia au făcut cursurile mai mult online. Acum, elevii și preșcolari se vor întoarce în bănci
Există însă și 12 localități unde incidența cazurilor de infectare cu coronavirus a trecut de 6 la mie, astfel că acolo școala începe online. Tot online vor începe și copiii ale căror școli nu au fost reparate la timp, în total, după datele furnizate de ministrul educației, este vorba de 7.000 de elevi. Copiii, profesorii și personalul nedidactic vor fi obligați să poarte mască de protecție la orele de curs.
Din cei peste 300.000 de angajați din sistemul de educație, 61% s-au vaccinat deja anti-COVID-19. Peste 15% dintre tinerii cu vârsta peste 12 ani. s-au imunizat și ei împotriva COVID. Anul școlar va avea 34 de săptămâni, 14 în primul semestru și 20 în cel de al doilea. Elevii de gimnaziu și liceu vor avea parte de două vacanțe, una de iarnă, între 23 decembrie și 10 ianuarie, și cea de primăvară, între 15 aprilie și 1 mai. Copiii de grădiniță și școală primară vor avea și o vacanță suplimentară în perioada 25-31 octombrie.
Ce reguli trebuie respectate
Eelevii trebuie să respecte mai multe reguli stabilite în pandemie. La intrarea în școală și pe coridoare, precum și la intrarea în fiecare clasă vor fi așezate dispensere/flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini.
Ușile vor fi menținute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact.
Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică de minimum 1 metru între elevi. Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc.) nu permite distanțarea fizică de minimum 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi.
Deplasarea elevilor în interiorul instituției trebuie limitată prin alocarea aceleiași săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală”, cu excepția laboratoarelor și atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă.
Vor purta mască în permanență în interior
Elevii și personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanență în interior; se recomandă ferm purtarea măștii de uz medical însă se admit măști de tip textil care să asigure acoperirea orificiilor nazale și a gurii; sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măștile, cu excepția vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învățământul special.
Este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanțării fizice a persoanelor care intră în instituția de învățământ este esențială.
Masca de protecție nu este obligatorie în cazul preșcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică. Schimbul măștii de protecție utilizate între persoane este interzis.