Este obligatoriu până mâine, 27 mai

800.000 de români, persoane fizice care au avut în 2023 venituri extrasalariale, sunt obligați să depună Declarația Unică, altfel ar fi pasibili de amenzi.

Persoanele fizice care au obținut venituri extrasalariale în anul 2023 trebuie, până luni inclusiv, să depună această declarație unică, conform estimărilor ANAF. Amenzile pentru cei care nu depuneau formularul se situează între 50 și 500 de lei.

Există mai multe tipuri de venituri care trebuie declarate, cum ar fi veniturile din chirii, care sunt impozitate cu 10%, iar în anumite cazuri se poate opta și pentru deducerea unor cheltuieli.

Nu sunt acestea singurele venituri care trebuie declarate. De asemenea, veniturile obținute prin transferuri de titluri de valoare trebuie completate și depuse prin această declarație unică, la fel și veniturile obținute prin tranzacționarea și vânzarea de acțiuni pe bursele străine, dacă nu sunt intermediate de brokeri din România. Acestea sunt doar câteva exemple.

Lista completă se găsește pe site-ul ANAF, unde poate fi și depusă în format electronic această declarație unică. Există și varianta depunerii în format hârtie, la registratură sau prin poștă.

calculator

Cine este obligat să depună declarația

Pe 27 mai 2024, expiră termenul pentru depunerea Declarației Unice (DU) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212).

Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care, în anul de impunere, au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România și/sau din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, conform prevederilor Codului fiscal. De asemenea, declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri, dar optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Declarația se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

  • prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;
  • prin intermediul serviciului „Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat;

Declarația se poate depune și în format fizic, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.