Garda de Mediu a anunțat vineri, 11 noiembrie, că deținătorii de fose septice sunt obligați să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate.

Cei care nu vor face acest lucru, riscă să primească amenzi ce pornesc de la 5.000 de lei și pot ajunge până la 10.000 de lei.

„Pe 26 mai 2022, a intrat în vigoare un act normativ (HG 714/2002) prin care persoanele fizice şi juridice care deţin fose septice sunt obligate să se înscrie în Registrul de Evidenţă a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea şi Epurarea Apelor Uzate. Conform HG 714/2002, deţinătorii foselor septice sunt obligaţi să se înscrie în registrul de evidenţă în termen de 120 zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare şi/sau epurare a apelor uzate, sau în termen de 180 zile de la intrarea în vigoare a legii, pentru cele deja construite şi conectate (adică până pe 26 noiembrie 2022)”, arată Garda de Mediu.

Regula se aplică pentru toate fosele și bazinele vidanjabile

Pentru a nu exista nedumeriri cu privire la noua regulă, Garda de Mediu a precizat că acesta se aplică atât pentru fosele și bazinele vidanjabile existente, dar și pentru cele care sunt în curs de construire.

„Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT), respectiv primăriile localităţilor, au avut termen 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii să înfiinţeze aceste registre care pot fi organizate şi întreţinute şi în format on-line (electronic) şi au obligaţia de a le pune la dispoziţia autorităţii de gospodărire a apelor. Scopul final al acestei legi este să se ajungă la diminuarea semnificativă a poluării pânzei freatice şi/sau a apelor de suprafaţă”, a mai transmis sursa citată.

Amenzile se aplică atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice

În comunicatul Gărzii de Mediu se mai arată că viitoarele controale vor viza conformarea sistemelor individuale, în urma unei programări stabilite în fiecare an cu reprezentații primăriilor și cu Administrația Națională Apele Române (ANAR).

Garda de Mediu mai spune că sancțiunile contravenționale se aplică pentru persoanele fizice, dar și pentru cele juridice.

„În concluzie, dacă în urma sesizării de alterare a calităţii unor corpuri de apă (venită din partea ANAR) vor fi depistate persoane fizice sau juridice care deţin şi utilizează o fosă septică, însă nu s-au înscris în registrul de evidenţă, Garda Naţionala de Mediu va putea aplica amenzi cu valori cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei”, a mai transmis Garda de Mediu.

Măsurile nu vor fi implementate până la finalul acestui an

Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Aurelian Păduraru, spune că aceste măsuri nu vor fi implementate până la finalul acestui an, subliniind că va fi oferit sprijin pentru UAT, primării și cetățeni.

„Cel puțin până la sfârșitul anului nu vom întreprinde astfel de măsuri, vom oferi suport UAT-urilor, primăriilor și cetățenilor cu privire la aplicarea acestui act normativ. Conform legii, primăriile aveau 90 de zile la dispoziție pentru a se înscrie de la intrarea în vigoare a actului, adică până la 27 august, iar cetățenii mai au la dispoziție timp până la 27 noiembrie.

Oamenii nu au avut până acum un impediment în a se înscrie, în schimb s-au demarat greu procedurile, s-au demarat greu activitățile, mai ales la nivelul primăriilor.

Desemnarea oamenilor care să se ocupe de acest lucru a durat mult, dar și înființarea registrului în sine. Deocamdată, cum v-am zis, îi asigurăm pe oameni că dacă au nevoie se pot baza pe suportul nostru, nu intrăm din prima cu măsuri”, a declarat acesta pentru DC News.