Este o informație de ultim moment pentru toți cei care solicită eliberarea unui pașaport simplu electronic. Potrivit Direcției Generale de Pașapoarte (DGP), se aplică o schimbare importantă, începând cu 18 decembrie.
Direcția Generală de Pașapoarte (DGP) a făcut un anunț de ultim moment pentru românii care solicită eliberarea unui pașaport simplu electronic. Potrivit autorităților, aceștia vor fi notificați prin SMS, începând de luni, când pot să îl ridice.
Cei care solicită eliberarea unui pașaport vor fi notificați prin SMS
Începând cu 18 decembrie, cetățenii români care au solicitat eliberarea unui pașaport simplu electronic vor primi un SMS în momentul în care documentul de călătorie ajunge la ghișeu.
Este necesar ca aceștia să fi furnizat un număr de telefon mobil înregistrat la unul dintre operatorii din România, la momentul depunerea cererii. Mesajul va avea următorul conținut.
„Bună ziua! Pașaportul este la ghișeu, vă puteți prezenta pentru ridicare! Dacă nu sunteți destinatarul vizat, vă rugăm să ignorați acest mesaj! DGPașapoarte”, va arăta mesajul.
De asemenea, mesajul va fi transmis către cetățeni doar în cazul în care și-au exprimat în mod expres opțiunea cu privire la posibilitatea primirii unei notificări prin SMS. Această opțiune poate fi aleasă la depunerea cererii de eliberare a pașaportului simplu electronic.
Solicitanții au la dispoziție mai multe opțiuni
Solicitanții de pașaport simplu electronic care nu doresc mesajul au la dispoziție, în continuare, serviciul de verificare online a stadiului cererii. Serviciul este disponibil la acest link.
DGP a informat într-un comunicat că furnizarea acestui serviciu este un nou beneficiu pentru cetățeni. Acestora li se oferă, în timp real, informații cu privire la disponibilitatea ridicării pașaportului din ghișeu.
Potrivit autorităților, termenul pentru eliberarea documentului este mai mic decât termenul asumat, respectiv 5 zile lucrătoare.
„Furnizarea acestui serviciu ne aduce MAI aproape de cetățeni, oferindu-le acestora, în timp real, informații cu privire la disponibilitatea ridicării pașaportului din ghișeu, având în vedere faptul că, în prezent, termenul pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice de la ghișeele serviciilor publice comunitare de pașapoarte este mai mic decât termenul asumat (5 zile lucrătoare)”, transmite DGP.
Documentele necesare pentru pașaportul simplu electronic
DGP a publicate pe site-ul său informații cu privire la documentele necesare pentru pașaportul simplu electronic:
- Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original.
- Documentul care face dovada achitării contravalorii pașaportului, în original, sau documentul de plată/dovada tranzacției, editat(ă) pe suport hârtie sau în format electronic, care conține numărul tranzacției și datele persoanei pe numele căreia se solicită eliberarea documentului de călătorie (nume, prenume, CNP), precum și suma achitată, aferentă tipului de pașaport solicitat.
- Paşaportul anterior, dacă acesta există.
Paşapoartele simple electronice se eliberează, la cerere, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Aceștia trebuie să nu se afle în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.