Anunțul momentului în România. Toți românii trebuie să aibă la ei acest document în cazul în care călătoresc cu avionul. Ramona Colea, CEO al unei compani specializate în drepturile pasagerilor de avion, a dat toate detaliile în acest sens.
Este vorba despre formularul de refuz de îmbarcare. Într-un interviu acordat la DC News, Ramona Colea a declarat că există situații în care companiile aeriane au vândut fie mai multe bilete, fie nu au vândut o cantitate suficientă.
În acest sens, un pasager poate să ajungă în situația în care compania nu îl va îmbarca, drept urmare nu va putea să prindă zborul care a fost plătit.
Formularul pe care toți pasagerii trebuie să îl aibă
„Când există refuz de îmbarcare, este fie pentru că s-au vândut mai multe bilete, fie pentru că nu s-au vândut suficiente bilete. Dar dacă pasagerul e acolo şi compania nu îl îmbarcă, să zicem pentru că s-au vândut 110 bilete, dar avionul s-a stricat şi va opera compania cu un avion mai mic, cei care nu încap tot trebuie duşi la destinaţie. Şi trebuie duşi cu orice companie aeriană.
Nu există că dacă zborul luat era low-cost iar peste două ore operează la aceeaşi destinaţie o companie standard, pasagerul nu va urcă în avion pentru că e o companie standard”, explică aceasta.
În acest sens, pasagerul trebuie să primească un formular de refuz de îmbarcare, în condițiile în care compania aeriană nu va spune niciodată că a fost vorba despre overbooking.
Ramona Colea susține că, de multe ori, pasagerii nu știu ce documente să ceară și nici unde să raporteze astfel de situații, iar acest formular are un rol esențial.
Adevărul despre situația de overbooking
„La overbooking, foarte important este ca pasagerul să primească formular de refuz de îmbarcare. Compania aeriană nu va spune niciodată că e vorba de overbooking. Aşa se cheamă formularul pe care pasagerul trebuie să îl solicite.
Nu pleacă de acolo nici cu promisiunea că va fi căutat de cei de la compania aeriană. Sub nicio formă nu trebuie să plece fără formular. Ştiu că e dificil, pentru că de multe ori pasagerii nu ştiu la cine să se raporteze. Se ajunge la tot felul de situaţii în care pasagerul ne cere să luăm imaginile de pe camerele din aeroport ca să dovedim că a vorbit cu cineva. Dar asta nu se poate face!
De aia noi insistăm pe ideea că multe lucruri se pot face la faţa locului. Pasagerii trebuie să fie calmi, dar fermi. Formularul acela conţine şi numele angajaţilor care le completează. Rareori se întâmplă, totuşi, ca pasagerii să vină să depună plângeri fără aceste formulare”, a completat Ramona Colea.
Ce putem face când se anulează o cursă de zbor?
Totodată, aceasta a mai vorbit și despre riscurile călătoriei cu avionul în această perioadă, dar și despre situația în care o cursă ajunge să fie anulată.
Ramona Colea susține că este important să alegem o companie aeriană nu neapărat low cost, pentru că acest lucru nu înseamnă neapărat ieftin. De asemenea, trebuie să punem bani deoparte și pentru situația în care o cursă este anulată și suntem nevoiți să ne întoarcem cu un alt zbor.
„Trebuie luate mereu precauții. Eu, spre exemplu, am mereu bani și la întoarcere, în cazul în care e anulată cursa. Poate trebuie să mă cazez, poate trebuie să îmi iau un bilet nou, poate trebuie să mai stau două zile pe acolo. Banii aceștia, evident, îi voi cere de la compania aeriană dacă zborul e anulat.
Dar nu aștept de la compania aeriană să îmi acorde ce trebuie, pentru că mă pot trezi pur şi simplu abandonat acolo. Sunt oameni care au dormit pe jos prin aeroport.
E adevărat că putem evita anumite companii aeriene care şi-au făcut o practică din a anula zborul în ultimul moment, iar atunci mai scump devine mai ieftin. În acest moment, alegerea companiei aeriene e motivată de preţuri, iar în mentalul colectiv a intrat faptul că low cost înseamnă mai ieftin, ceea ce nu este adevărat.
La companii standard, uneori preţul e mai mic decât la low-cost. Sunt oameni care au avut bilete la companii standard luate cu până în 150 euro, iar la low cost, aceeaşi destinaţie ajungea la 550 euro”, a punctat Ramona Colea pentru DC News.