Potrivit Codului Rutier, dacă apar schimbări în legătură cu datele de identificare ale unui vehicul sau ale proprietarului acestuia, inclusiv atunci când deținătorul unei mașini își schimbă domiciliul, certificatul de înmatriculare al vehiculului respectiv trebuie preschimbat în cel mult o lună de la apariția schimbărilor.
Codul Rutier prevede că “proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea”.
Asta înseamnă că atunci când apar schimbări legate de datele proprietarului unui vehicul, de exemplu, numele sau adresa de domiciliu, sau legate de datele mașinii, certificatul de înmatriculare trebuie schimbat în cel mult o lună de la acel moment.
În acest sens, deținătorii de vehicule trebuie să se adreseze serviciilor regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Șoferii care nu schimbă certificatul de înmatriculare pot primi amendă
Existența unui termen pentru preschimbarea certificatului de înmatriculare la schimbarea domiciliului, de exemplu, e necesară, deoarece, în cazul amenzilor ce se dau în lipsa contravenientului, cum e și cazul amenzilor pentru neplata rovinietei sau a taxei de pod, “comunicarea procesului-verbal (şi a înştiinţării de plată – n. red.) se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului”, potrivit OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis pentru avocatnet.ro că instituția are obligația de a înainta toate procesele-verbale de constatare a contravenției “care nu au fost contestate în conformitate cu prevederile OG nr. 2/2001 și dovezile de comunicare aferente unităților abilitate să administreze bugetele locale – în cazul persoanelor fizice și, respectiv, unităților abilitate să administreze bugetul de stat – în cazul persoanelor juridice, singurele în măsură să confirme achitarea corespunzătoare și încasarea, în contul lor, a contravalorii amenzilor contravenționale sau, după caz, urmărirea încasării acestora, inclusiv prin emiterea de titluri executorii”.
Amenda rutieră le poate pune piedici șoferilor
Faptul că au o amendă rutieră de care nu știu (pentru că și-au schimbat domiciliul și nu au preschimbat certificatul de înmatriculare, iar amenda a fost transmisă la fosta adresa) îi poate împiedica pe șoferi să vândă imobile, terenuri sau vehicule sau să beneficieze de anumite finanțări.
De multe ori, una dintre condițiile de eligibilitate pentru toate acestea este lipsa datoriilor la taxe, impozite, amenzi şi contribuţii către bugetul de stat sau cele locale.