Deoarece se apropie sezonul rece, șoferii trebuie să își echipeze mașinile corespunzător. Însă trebuie să aibă grijă ca anvelopele utilizate să corespundă cerințelor, pentru că în caz contrar, riscă o amendă de până la 2.900 de lei.
Ce fel de anvelope de iarnă sunt corespunzătoare?
Iarna, peste 70% dintre români aleg să schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă, în timp ce alții optează pentru anvelope potrivite pentru ambele sezoane. Pentru a-și schimba anvelopele de vară cu cele de iarnă, românii scot din buzunar între 800 și 1.200 de lei. În acest sens, Registrul Auto Român (RAR), a emis un comunicat în care explică ce fel de anvelope să utilizeze pentru a nu fi amendați, menționând de asemenea ce litere trebuie să aibă scrise pe ele.
„Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm CLAR că NU există o dată limită pentru montarea acestor cauciucuri și că TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră. Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă în România prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 pentru modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006”, a transmis RAR.
Nu va exista o dată limită pentru schimbarea anvelopelor
Din fericire, nu este nevoie ca șoferii din România să schimbe anvelopele mașinilor până la o anumită dată. Acest lucru este obligatoriu numai dacă circulă pe un drum acoperit de zăpadă sau de polei.
„Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă în România prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 pentru modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Este important de reținut că legea NU prevede o dată limită de la care autovehiculele trebuie dotate cu anvelope de iarnă sau o temperatură minimă care să declanșeze procesul. Așadar, anvelopele specifice sunt necesare dacă mașina circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de anotimp, iar de la momentul elaborării legii aceste prevederi nu au suferit modificări”, a adăugat RAR, pe rețelele de socializare.