Anul 2022 a fost anul cu cele mai importante schimbări de legislație, de la adoptarea Legii RCA până în prezent, cu impact major asupra șoferilor, în condițiile în care contribuie direct la facilitarea relației asigurător-beneficiar.
Primele modificări au fost impuse de Comisia Europeană și vizează, practic, liberalizarea totală a modalității în care firmele de asigurare își stabilesc prețurile. Ele nu mai trebuie nici să informeze Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la intențiile în acest sens, nici să raporteze schimbările, fiind suficientă certificarea independentă și autorizată de ASF a modalității de calcul a tarifelor.
Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară, a explicat că instituția pe care o reprezintă a modificat deja legislația în domeniu, în aliniament cu reglementările europene și la solicitarea Comisiei Europene.
Daniel Apostol a oferit detalii importante pentru șoferi
„Consecința este că noi toți, cei care avem nevoie să ne cumpărăm polițele de răspundere civilă auto, avem posibilitatea de a apela la asigurator și de a alege o variantă cât mai facilă buzunarului. Este vorba despre faptul că societățile de asigurare, având în același timp libertate totală în stabilirea tarifelor RCA, au impuse prin reglementarea făcută de ASF, conceptul de primă netă, prima minimă netă de asigurare, la care se adaugă costurile operaționale.
Or, din moment ce știm foarte bine că avem costuri cât mai mici sau, respectiv, asiguratorii au costuri cât mai mici prin distribuția online, dacă vom cumpăra o poliță online, vom obține prețul, tariful cel mai mic la categoria de poliţă pe care ne-o alegem noi, în funcție de o sumă întreagă de criterii”, a explicat acesta.
Daniel Apostol a arătat că aceste criterii care sunt specificate în reglementare fac posibilă variația tarifelor RCA în funcție și de zonă.
„Pentru că, dacă luăm o zonă, un oraș, să spunem, cu mai puțini locuitori, cu un trafic rutier cu mai puține incidente, cu mai puține accidente, cu daunalitate istorică scăzută, automat și asiguratorul ne va oferi acolo un tarif mai mic.
Și, bineînțeles, ține foarte mult și de natura… cum se cheamă? A riscurilor asigurate, pentru că un conducător auto care este tânăr, fără experiență și conduce o mașină foarte puternică presupune o sumă de riscuri sporite, deci va avea un RCA mai mare”, a menționat acesta.
Ce înseamnă introducerea conceptului de primă netă de cheltuieli de distribuție
El e precizat și ce presupune introducerea conceptului de prima netă de cheltuieli de distribuție.
„Prima netă este reperul minim de la care asiguratorul începe cu calculul poliței de asigurare, la acesta urmând să se adauge costurile operaționale.
Cum spuneam, în momentul în care noi alegem o distribuție online, digitală, ne cumpărăm polița online, asiguratorul care ne-o vinde are cele mai mici costuri cu această formă de vânzare, automat ne va oferi această poliță online la tariful cel mai scăzut la categoria respectivă de polițe”, a punctat reprezentantul ASF.
Tot mai mulţi români îşi cumpără poliţe RCA pentru 12 luni
Daniel Apostol a mai vorbit şi despre preferinţele românilor privind durata unei poliţe RCA.
„Am constatat în 2022, anul pe care l-am traversat, cum vă spuneam, o reașezare, o reechilibrare a pieței.
Din ce în ce mai mulți cetățeni au ales să cumpere polița pe 12 luni și din ce în ce mai puțini sunt cei care achiziționează o poliță RCA pe o perioadă mult mai redusă de timp, ceea ce înseamnă și o conștientizare a nevoii nu numai de a respecta o lege, pentru că suntem obligați prin lege să avem RCA pentru autoturismul care se află în trafic, ci și o mai mare conștientizare a acestei umbrele care se numește o poliță de asigurare”, a declarat reprezentantul ASF.