Deși se așteaptă încă verdictul Curții Constituționale, în urma sesizării făcută de cei doi președinți ai camerelor Parlamentului, privind un posibil conflict de constituționalitate, Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an au intrat de marți în vigoare. CCR a dat termen data de 10 ianuarie pentru transmiterea punctelor de vedere de la Guvern şi Parlament.
Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial.
În cursul zilei de luni, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea celor două acte normative.
Angajarea răspunderii
Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost adoptate, pe 23 decembrie, prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.
Curtea Constituţională a fost sesizată ulterior cu cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament cu privire atât la Legea bugetului de stat pe anul 2020, cât şi cu privire la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, formulate de preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, notează Agerpres.
Entuzismul Premierului
CCR a dat termen data de 10 ianuarie pentru transmiterea punctelor de vedere de la Guvern şi Parlament privind existenţa unui conflict juridic pe tema celor două acte normative.
”România are buget!”, a declarat luni premierul Ludovic Orban, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale.
Problema de la CCR
„Salut decizia preşedintelui României, care a promulgat şi legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat. România are buget. Va trebui, în schimb, să rezolvăm o problemă care este creată de atacul la Curtea Constituţională al PSD împotriva legii de corectare a ordonanţei 114. Suntem pregătiţi cu soluţia.
După cum bine ştiţi, o serie de măsuri de reformă, o serie de măsuri pe care le considerăm necesare, cum ar fi îngheţarea salariilor demnitarilor, cum ar fi prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, adică amânarea cu un an”, a spus Orban, la începutul şedinţei de Guvern.
Măsuri fiscal-bugetare
”Se ştie că ordonanţa privind Codul administrativ este supusă controlului constituţional şi noi am introdus în legea de corectare a OUG 114 un articol prin care, practic, nu se plătesc pensii speciale pentru aleşii locali”, a adăugat Ludovic Orban.
El a adăugat că printre măsurile care urmau să intre în vigoare prin legea de corectare a OUG 114 se mai numără şi interzicea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, încetarea detaşărilor în instituţiile publice a salariaţilor din afara instituţiilor publice, plafonarea punctului de amendă.