Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat, miercuri, noi legi care înăspresc amenzile prevăzute pentru infracțiunile comise în timpul manifestațiilor. Totul vine în urma protestelor desfășurate, în ultimul timp, în Rusia.
Miercuri, președintele rus Vladimir Putin a semnat noi legi care înăspresc amenzile prevăzute pentru infracțiunile comise în timpul manifestațiilor sau pentru cele ale giganților internetului, după recentele proteste împotriva puterii, relatează LA LIBRE BELGIQUE.
Potrivit portalului juridic oficial, noile prevederi, semnate miercuri, vin după trei zile de demonstrații reprimate ferm, la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, pentru a cere eliberarea oponentului Aleksei Navalnîi.
Potrivit noii legislații, demonstranții găsiți vinovați de nerespectarea indicațiilor forţelor de ordine în mod repetat pot fi amendați cu până la 20.000 de ruble (230 de euro la rata actuală) sau pot primi 30 de zile de închisoare.
Anterior, legea prevedea o amendă de 5.000 de ruble pentru această infracţiune.
Un demonstrant găsit vinovat de aceste fapte pentru prima dată riscă acum o amendă de patru ori mai mare, de până la 4.000 de ruble, sau o pedeapsă de 15 zile de închisoare sau chiar 120 de ore de muncă în folosul comunității.
Aceste sancțiuni sunt dure pentru o țară ca Rusia, unde salariul mediu este de aproximativ 50.000 de ruble (560 de euro).
Amenzi uriașe pentru giganții internetului
De asemenea, președintele rus a semnat o lege care prevede amenzi de până la 2.500 de ruble pentru publicarea informațiilor de către autori care nu specifică statutul lor de „agenți străini”.
Organizațiile sau persoanele fizice recunoscute ca „agenți străini” trebuie, conform unei legi din 2012, să se înregistreze la autorități, să îndeplinească obligații administrative plictisitoare și să indice clar statutul în prezentarea lor.
Una dintre noile legi prevede şi amenzi de până la un milion de ruble (11.000 de euro) pentru platformele digitale precum Facebook sau Twitter, care încalcă în mod repetat regulile „internetului suveran”.
O altă dispoziţie legală prevede o amendă de până la 3 milioane de ruble (33.000 de euro) pentru site-urile care au „sancționat” mass-media sau cetățeni ruși, de exemplu prin blocarea conținutului acestor autori.
Legislația privind „internetul suveran”, votată în 2019, impune în special furnizorilor de servicii de internet să permită un „control centralizat al traficului”, pentru a contracara eventualele amenințări.
Activiștii denunță această lege, care, în opinia lor, vizează reducerea libertății de exprimare.