Senatorul USR Nicu Fălcoi a depus la Parlament o iniţiativă legislativă care va permite degajarea mai rapidă a drumurilor şi parcărilor publice de maşinile abandonate de proprietarii lor. Astfel, perioada în care maşinile pot sta pe domeniul public se reduce de la un an la şase luni şi vor putea fi ridicate şi maşinile înmatriculate în străinătate. doar în Bucureşti sunt peste 3.000 de maşini abandonate pe domeniul public, susţine iniţiatorul proiectului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de USR, proiectul depus de senatorul Nicu Fălcoi propune scurtarea perioadei în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice de la 1 an la 6 luni.
Ce prezintă proiectul
În plus, definiţia termenului ”vehicule fără stăpân” va fi modificată pentru a include şi acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate, din simplul motiv că nu au numere de înmatriculate româneşti.
Conform initiativei senatorului Nicu Fălcoi, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri/parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.
Iniţiativa prevede obligaţia autorităţilor să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afişeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziţie 5 zile de la primirea somaţiei pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzile şi dovada efectuării ITP-ului de către proprietar/deţinător legal.
În caz contrar, la 5 zile de la data primirii somaţiei, autorităţile pot aplica amenzi de până la 2 .000 de lei, iar la 10 zile de la comunicarea somaţiei către proprietar, primăriile vor avea dreptul să vândă autoturismul abandonat sau să îl caseze.
”Nu mai putem sta cu mii şi mii de maşini abandonate pe drumurile publice. Dincolo de aspectele de ordin estetic, vehiculele abandonate cresc riscul accidentelor rutiere şi sunt adevărate focare de infecţie”, spune senatorul Nicu Fălcoi.
Potrivit acestuia, doar în Bucureşti se află aproximativ 3.000 de maşini abandonate identificate, dar încă neridicate de autorităţi. Şi în Braşov, conform autorităţilor locale, există aproximativ 300 de autovehicule abandonate încă neridicate, iar în Galaţi, doar anul acesta, printr-un acord făcut între Poliţia Locală şi Primărie au început să se ridice vehiculele abandonate pe domeniul public al statului.
”Totuşi, dat fiind numărul mare de etape pe care autorităţile sunt obligate să le parcurgă, se ajunge ca ridicarea unui singur vehicul să dureze până la 4 luni”, a mai transmis USR.