CFR anunţă o importantă investiţie, în valoare de 9,2 milioane de lei, fără TVA, care urmează să fie finanţată de către Comisia Europeană şi de la bugetul de stat. Investiţia va duce la creşterea veniturilor CFR SA.
CFR SA va moderniza infrastructura feroviară din Portul Constanţa, contractul în valoare de 9,2 milioane lei, fără TVA, urmând să fie finanţat de Comisia Europeană din Fondul de Coeziune şi de la bugetul de stat, a anunţat, vineri, CFR SA. Dezvoltarea infrastructurii feroviare portuare va conduce la creşterea volumului de transport pe calea ferată, dar şi a veniturilor CFR SA.
„Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că a fost semnat şi transmis Ordinului de Începere a prestării serviciului pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar modernizării infrastructurii feroviare din Portul Constanţa. Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa are ca principal scop identificarea şi prezentarea unei soluţii optime pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare, atât din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, precum şi al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice, conform cu cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire”, se arată într-un comunicat al companiei.
În cadrul studiului de fezabilitate se va analiza starea actuală a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, care dispune de 180 km de cale ferată, inclusiv elemente conexe – clădiri, poduri, podeţe, treceri la nivel – în vederea identificării blocajelor şi a altor deficienţe care afectează activitatea specifică din Port şi circulaţia trenurilor de marfă pe traseul proiectului global şi va propune soluţii noi de desfăşurare a activităţii prin reconfigurarea dispozitivelor de linii.