Pedersen&Partners Consulting va acorda ministerului consultanţă de specialitate în alcătuirea caietelor de sarcini şi organizarea licitaţiilor prin care vor fi desemnate companiile de recrutare resurse umane, ce vor selecta candidaţii pentru posturile de manageri la companiile aflate în subordinea ministerului.
Comisia de evaluare din cadrul Ministerului a stabilit oficial din 19 septembrie că Pedersen&Partners are cel mai bun punctaj dintre cele trei oferte depuse. Ceilalţi doi competitori acceptaţi au fost Asocierea George Butunoiu Group Srl & SCA Biriş Goran şi Agenţia de Servicii Professional.
Una dintre cele două firme ale căror oferte au fost descalificate întrucât au fost depuse după termenul-limită, Lugera&Makler, au constestat procesul de selectare al firmei de recrutare, dar contestaţia a fost respinsă.
Citește și:
Butunoiu și Biriș își unesc forțele ca să câștige licitația pentru recrutarea de manageri la stat
Primul român care a ales să lucreze gratis pentru stat
Butunoiu: Licitaţia pentru manageri privaţi la stat ar putea fi reluată. Şansele sunt mici